Campania de discreditare dusă de PDL a dat greş – Sondajele de opinie dau USL câştigătoare în alegerile parlamentare

1
346

Odată stabilită data alegerilor parlamentare, 9 decembrie a.c., partidele politice vor comanda tot mai des sondaje de opinie, pentru a şti ce strategie să adopte în campania electorală. Televiziunile şi unele publicaţii centrale comandă şi ele lunar astfel de investigaţii sociologice. Ultima cercetare de acest fel, realizată de CCSB dă Uniunea Social Liberală câştigătoare în alegerile parlamentare, cu un procent de 62%. Acelaşi sondaj arată că românii sunt nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu şi foarte mulţi vor ca acesta să îşi dea demisia din funcţie.

Toată campania de discreditare a USL dusă într-o isterie în toate cancelariile europene a dat greş. Şi asta o demonstrează ultimele sondaje de opinie. Este evident că românii nu au uitat ce le-a făcut guvernele PDL şi Traian Băsescu, şi nu se mai lasă păcăliţi de retorica deşănţată a acestora. Un sondaj CCSB realizat în perioda 28 august – 1 septembrie arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar câştiga cu 62%, urmată de PDL cu 18%, PP-DD – 8%, UDMR – 6% şi PRM – 2%. Indiferent de opţiunea politică, 77% dintre români cred că USL va câştiga alegerile parlamentare din acest an.

61% dintre români cred că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia

Sondajul CCSB mai arată că 62% dintre respondenţi sunt nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, iar 32% mulţumiţi. 6% nu ştiu/nu răspund. 52% dintre cei chestionaţi spun că decizia CCR a fost incorectă, în timp ce 40% susţin contrariul. Sondajul mai arată că 61% dintre cei chestionaţi sunt de părere că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia pentru că 7,4 milioane de români au votat la referendum împotriva sa, în timp ce 34% spun că şeful statului ar trebui să rămână în funcţie. Potrivit sondajului CCSB, 35%  dintre cei intervievaţi cred că societatea civilă este cea care îl poate opri pe Traian Băsescu să facă rău României, 16% cred că USL, 15% – nimeni,  9% – presa, 6%- altcineva, iar 20% – nu ştiu/nu răspund.

Activitatea Guvernului Ponta apreciată de 52% dintre repondenţi

Majoritatea celor intervievaţi – 87% – sunt de acord că Guvernul Ponta trebuie să găsească o soluţie pentru a asigura liniştea pe scena politică. Investigaţia sociologică mai elevă faptul că premierul Victor Ponta are un procent de încredere de 43%, imediat după el fiind crin antonescu, cu 38%. Mihai răzvan Ungureanu este abia pe locul cinci cu 28%, după Mircea Geoană care are 31%. Pe primul loc se află prim arul Capitalei, Sorin Oprescu cu 49%. Traian Băsescu ocupă locul zece, 21%.  La întrebarea: „În ce măsură sunteţi mulţumiţi de activitatea lui Traian Băsescu drept preşedinte al româniei în al doilea mandat?”, 70% dintre cei chestionaţi sau declarat nemulţumiţi, doar 29% fiind mulţumiţi. 52% se declară mulţumiţi de activitatea premierului Victor Ponta, 44% fiind nemulţumiţi. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1004 persoane şI are o marjă de eroare de +_ 3,1%.

În sondajul IMAS, USL are 57,1%

Un alt sondaj, realizat de IMAS pentru ziarul „Adevărul”, în perioada 9-14 august la întrebarea: „Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare cu ce partid/alianţă politică aţi vota”, USL ar obţine voturile a 57,1 la sută din români. Pe următoarele locuri se clasează PDL, cu 17,8 la sută, PP-DD cu 14,1 la sută şi UDMR cu 5,8 la sută, în timp ce restul formaţiunilor politice nu ar intra în Parlament. Sub pragul electoral de 5 la sută se situează PRM, partidul condus de Corneliu Vadim Tudor fiind cotat cu 3 procente şi PNG, formaţiune condusă de Gigi Becali, care are 0,6 la sută.

Comments are closed.