FC Liverpool cu două echipe ale clubului a susţinut ieri o dublă confruntare pe Anfield, în compania celor de la Athletic Club Bilbao. Anul trecut Liverpool s-a confruntat în pre-sezon tot cu echipe spaniole, Sevilla şi Las Palmas. Ieri, Arne Slot a avut posibilitatea să-şi vadă toţi jucătorii la lucru, din care va alege „11-le” care duminică, pe Wembley, va întâlni deţinătoarea Cupei Angliei, Crystal Palace, în cadrul Community Shield. La începutul fiecărei partide s-a cântat You Will Never Walk Alone şi seara a fost marcată de omagiile aduse lui Diogo Jota înaintea fiecărei partide. 60.000 de spectatori au fost pe Anfield. În primul meci scorul a fost 3-2 (marcatori Salah min. 14, Gakpo min. 53, 70, respectiv Oihan Sancet min. 29, Gakpo 64 autogol). Antrenorul lui Liverpool nu i-a putut folosi pe Conor Bradley, Joe Gomez, Virgil Van Dijk şi Alisson Becker, din diferite motive. Evenimentul oficial a început cu intrarea pe teren a legendei lui Liverpool, Phil Thompson şi a preşedintelui clubului basc John Uriarte care au depus două coroane, în memoria emblematicului jucător dispărut, Diogo Jota.