Peluza Nord Craiova cere eliberarea fanilor reţinuţi în Polonia

0
964

Galeria Universităţii Craiova solicită autorităţilor poloneze eliberarea celor trei suporteri reţinuţi aseară, la Lublin, în timpul meciului Zorya Lugansk – Universitatea Craiova, din turul 3 preliminar al Conference League. Peluza Nord Craiova a afişat un mesaj de protest în faţa arenei “Ion Oblemenco”, “Uwolnij ultras!” cerând eliberarea imediată a celor trei colegi ai lor reţinuţi pentru că au folosit materiale pirotehnice în timpul partidei de ieri.

“Trei suporteri din Peluza Nord Craiova au fost arestati aseara la Lublin de catre politia poloneza pentru acuzatia ca au aprins materiale pirotehnice. Eliberati suporterii, ei nu sunt criminali!” este mesajul postat de Peluza Nord Craiova.

Câteva zeci de fani din Bănie, dar şi unii din Arad sau din Diaspora au încurajat Ştiinţa la Lublin. În repriza secundă, aceștia au declanșat un veritabil show pirotehnic, dar forțele de ordine au intervenit şi i-au evacuat pe ultraşii olteni. Cei trei fani din Peluza Nord au fost reţinuţi de către poliţia poloneză, care încă nu i-a eliberat încă, deşi nu avea niciun motiv să-i mai reţină. În semn de solidaritate cu suporterii Științei, o parte dintre fanii ucraineni, dar și câțiva dintre suporterii formației locale, Motor Lublin, prezenţi la meci, au scandat numele echipei craiovene, lozinci împotriva forțelor de ordine şi au solicitat “Libertate pentru suporteri!”