Jocurile Olimpice 2016: Ceremonia începe la 2.00 noaptea (ora României)

0
559

joFestivitatea de deschide va începe la noapte, ora 2.00 (la Bucureşti). Undeva în jurul orei 5.00 va defila şi delegaţia României. Spectacolul realizat în regia lui Fernando Mirelles va fi dedicat ideii de incluziune, prietenie, participare în comun indiferent de religie, sex, cultură, naţionalitate. Primarul metropolei Rio de janeiro, Eduardo Paes, într-un interviu pentru The Guardian a declarat că aceste jocuri olimpice constituie o ocazie de coeziune a poporului brazilian. În pofida restricţiilor financiare, Daniela Thomas, co-director al acestei ceremonii a declarat că va fi cea mai mare sărbătoare organizată în această ţară. Există însă certitudinea că foarte puţini şefi de state occidentale vor fi prezenţi şi doar Francois Hollande, preşedintele Franţei alături de premierul Italiei, Matteo Renzi, şi lângă aceştia s-ar putea poziţiona Mauricio Macri, preşedintele Argentinei, ar putea fi prezenţi la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Atât preşedintele francez, cât şi premierul italian ar dori ca Parisul, respectiv Roma să organizeze ediţia JO din 2024. După de Michel Temer, fostul vicepreşedinte, acum în funcţia de preşedinte al ţării, după destituirea Dilmei Rousseff, a fost bănuit de orchestrarea în culise a ceea ce a devenit o criză politică suprapusă peste cea economică.