Dioştiul este o poartă de est a Doljului. Şi, susţine primarul comunei, Dumitru Iliescu, la al patrulea mandat, că este „poarta de intrare”, nu de ieşire, la numai 15 km aflându-se Caracalul. Istoria încărcată a comunei este de-a dreptul fabuloasă şi vârstnicii o ştiu pe dinafară. Cei tineri, mai puţin sau deloc. Se spune că aşezarea de moşneni figurează în cartografia austriacă din 1722, unde era trecută în categoria satelor megieşeşti. În timpul lui Mihai Viteazul, împreună cu alte sate de moşneni, Dioştiul s-a „rumânit”, iar între anii 1618-1620, în vremea lui Gavril Movilă Voevod, s-a judecat şi răscumpărat. În perimetrul desenat de legendă, o bătălie a lui Mihai Viteazul, pe la 1599, care ar fi avut loc, este plasată nu la Dioşti, ci la Caracal, localitate mai însemnată, cu un nume mai rezonant. A doua întemeiere a Dioştiului s-a petrecut după incendiul mistuitor din 1938, când regele Carol al II-lea a dispus reconstruirea din temelii, din fondurile Fundaţiei Regale a aşezării. Un grup de cărturari, în frunte cu Dimitrie Gusti, a dat alarma pentru salvarea insulei de moşneni. S-a lucrat cu sufletul, dar şi cu mintea, aduşi fiind şi meseriaşi sârbi, pentru urgentarea întregii reconstrucţii. Dăinuie încă drumul străjuit de teii bătrâni şi falnici, bineînţeles întreg conturul satului de centru – Dioştiul – conceput în arhitectura tradiţională, care mai are alipite administrativ satele Ciocăneşti şi Radomir. Împreună, peste 3.100 de locuitori.
Satul robust de moşneni, o insulă a veacurilor care s-au dus, pare astăzi o aşezare doljeană oarecare, un teritoriu al liniştii desăvârşite, aproape arhaice. Odinioară, bărbaţii, în majoritatea lor, lucrau la întreprinderile Caracalului, câştigau bani frumoşi şi, prin ceea ce le ofereau şi propriile gospodării, o scoteau bine la capăt. Acum, după stingerea industriei, toată nădejdea vine din munca pământului. Şi uşor nu este. Dar traiul n-a fost din cale-afară de îndestulat niciodată. Scena satului pare goală, decorul netulburat fiind de nimic, se prezintă aşa cum a dăinuit vremurilor, cu corecţiile de rigoare. Din când în când se mai aud doar cocoşii vioi, nemoleşiţi de caniculă. Comună cu istorie interesantă, ce se cere amănunţită la rândul ei, Dioştiul îşi trăieşte în tristeţe împuţinarea locuitorilor săi: spor negativ prelungit, o naştere fiind acompaniată în medie de 4-5 decese. Că rezistă până nu s-o mai putea, asta este o altă poveste.
Un primar cum nu s-a mai văzut
Dumitru Iliescu, primarul comunei, este la al patrulea mandat, anterior deţinând şi unul de viceprimar. Este un primar clădit fără zgârcenie, are 46-47 de ani, doi copii, figură luminoasă şi ştie, cum se spune, pe ce lume trăieşte. Este membru PNŢCD şi sub sigla acestui partid a şi candidat când a trebuit să facă asta. Doljul nu mai are vreun alt primar „ţărănist”, dar asta nu contează pentru Dumitru Iliescu, care îmi spune că treaba cu apartenenţa politică n-are mare căutare la Dioşti şi oamenii l-au votat judecându-i faptele şi buna cuviinţă. Iar el nu renunţă la apartenenţa declarată, fiindcă asta vine din familie. Nişte proiecte legate de modernizarea infrastructurii s-au finalizat, canalizarea şi alimentarea cu apă există şi apoi Dioştiul este reşedinţa a două centre de recuperare şi reabilitare a copiilor, respectiv a adulţilor, cu handicap sever, printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj şi DGASPC. Echipamentul edilitar este cel firesc unei comune cu blazon, cu şcoli, grădiniţe în fiecare sat, cu medic de familie, centru civic şi aşa mai departe. Un târg de săptămână este prevăzut a fi inaugurat în toamna aceasta, aşa cum se anticipează şi finalizarea altor lucrări gospodăreşti, ca de pildă amenajarea unui covor de asfalt de 1 km lungime, la DC 47.
Biserica din Ciocăneşti, trăznită
Sâmbătă, un fulger de vară a trăznit turla Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ciocăneşti, lăcaş de cult de peste o sută de ani, cu paratrăznet prevenitor. Şi totuşi… A intervenit în grabă formaţiunea de pompieri a comunei, s-a degajat porţiunea incendiată, salvându-se tot ce se putea salva. Ore întregi s-a trudit, fiindcă tehnica de realizare a turlei n-a permis o altă soluţie decât, pur şi simplu, dislocarea ei. Amplasată pe o terasă, oricum la o diferenţă de nivel faţă de perimetrul învecinat, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” fusese refăcută în urmă cu zece ani, de preotul Bălan Bibianu. Cu inima îndoită, primarul Dumitru Iliescu ne spunea la faţa locului că nu vede altă cale decât refacerea bisericii, cât se poate de repede. Dacă mai credea şi altceva nu ne-a precizat. Deşi scăldate de lumină şi claritate, Dioştiul cu satele sale are un cod moral şi rosturi cuprinse de veacuri în muncile zilei.
Pământ mult şi fertil, dar lume săracă
6.200 ha teren arabil deţine Dioştiul, dar 50% din această suprafaţă se găseşte grupată în mari exploatări agricole: Carpatica Tur SRL, Tangenţial SRL, Egiha Ciocăneşti. Şi care or mai fi. De pe urma lor, Primăria nu se alege cu nimic. Cum anul acesta s-a făcut grâu din belşug şi singura problemă a fost strângerea lui, fiindcă a plouat în neştire, se prefigurează producţii îndestulătoare şi la floarea-soarelui, dar şi la porumb. Câmpul e verde cât vezi cu ochii, apa încă bălteşte, semn că vara încă se întinde şi la Ciocăneşti primarul ne arată sediul unei şcoli cochete, cu reţea de apă potabilă şi toate accesoriile, dar cu elevi tot mai puţini de la un an la altul. Învinşi de zădărnicire, câţiva radomireni s-au apucat de legumicultură intensivă şi, cine ştie, poate îi vor molipsi şi pe alţii. În rest, din vorbă în vorbă, suntem încredinţaţi că dioştenii au animale puţine, nu fiindcă au întors spatele acestei îndeletniciri, ci fiindcă nu-i mai ţin puterile să alerge după vite. Cam aşa stau lucrurile, conchide Dumitru Iliescu, care vede „comasarea” localităţilor mult mai aproape decât alţii. Şi gândul acesta, care nu convine multora, a început să-l obişnuiască, fiindcă nu există altă ieşire.
