
“La faţa locului , a fost solicitat un echipaj de urgenţă din cadrul I.S.U. Dolj, pentru acordarea primului ajutor. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, fără succes, fiind pronunțat decesul femeii. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care avut loc evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.