A fost prins evadatul de la Şimnicu de Sus

0
497

Bărbatul din județul Dolj care duminică seara a evadat din sediul Postului de Poliție Șimnicu de Sus, în timpul cercetărilor, a fost găsit după aproximativ două ore de căutări. 

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul a fost găsit și prins într-un șanț cu vegetatie abundență, de pe marginea unui drum secundar de pe raza comunei Simnicu de Sus, la aproximativ 800 metri de sediul poliției. „Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizare să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă. Bărbatul a fost introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, din Șimnicu de Sus, a fost reținut, duminică, pentru comiterea infracțiunilor de lovire și alte violențe. În timpul activităților de cercetare, bărbatul a părăsit sediul poliției, sărind pe fereastă. Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, fiind instituite filtre atât în Dolj cât şi în judeţele învecinate.