
Oamenii legii au efectuat mai multe controale şi verificări la diverse localuri de alimentaţie publică din municipiul Craiova şi comuna Mischii, judeţul Dolj. Ca urmare a abaterilor constatate, în urma controalelor efectuate la 15 societăţi comeriale, au fost aplicate 6 sacţiuni contravenţionale de peste 58.000 lei, valoarea mărfurilor confiscate ridicându-se la 5.600 lei ( reprezentând contravaloarea a 255 litri băuturi alcoolice: respectiv bere, vin şi băuturi spirtoase). Astfel, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Mischii, Dolj s-a constatat că există la comercializare 150 sticle diverse băuturi alcoolice, pentru care nu s-au prezentat documente legale de provenienţă. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 20.000 lei conform Legii nr.12/1990 şi s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de băuturi alcoolice.