Craiova: Comisar şef de la PMS Craiova “săltat” de ofiţerii anticorupţie pentru trafic de influenţă

0
366

urmaritAstăzi, 5 iulie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui Ș.M., comisar şef de penitenciare în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, în timp ce primea suma de 1000 euro de la un denunţător, cu scopul de a-i facilita obţinerea unui post de conducător auto în cadrul penitenciarului. În fapt, în perioada august 2016 – mai 2017, comisarul şef de penitenciare Ș.M. i-a pretins denunţătorului suma de 5000 euro, din care a primit 4000 euro în trei tranşe (3000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că-i va facilita încadrarea din sursă externă pe un  post de agent de penitenciare.

Ofiţerul este acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind audiat cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca procurorul de caz să dispună, la final, măsurile necesare.