Amintiri din Mexic ‘86, un “vârf” nemaiatins nici de argentinieni, nici de belgieni

0
342

Argentina şi Belgia vor da piept în această seară în al treilea “sfert” de la Cupa Mondială, meci ce reprezintă şi o reeditare a uneia dintre semifinalele ediţiei din Mexic 1986. Atunci, sud-americanii, favoriţi cerţi, le-au răpit surprinzătorilor “Draci roş ii” şans a de a ajunge în ultimul act, câştigând cu 2-0 pe “Azteca”, în faţa a 115.000 de spectatori. O “dublă” a lui Maradona, cel mai bun jucător al turneului, a dus în finală Argentina, care apoi a şi câştigat trofeul, al doilea său titlu şi ultimul, după un 3-2 cu Germania Federală. Belgienii n-au trecut peste şocul eliminării pierzând şi finala mică, 2-4 după prelungiri cu Franţa. Şi aşa, a fost de departe cea mai prolifică participare la o CM a Belgiei, printre jucătorii ce au reuşit această performanţă regăsindu- se Jean-Marie Pfaff, Enzo Scifo, Jan Ceulemans, Nico Claesen, Stephane Demol, Erwin Vandenbergh sau Franky Vercauteren. Ca o măsură a valorii celor enumeraţi, doi dintre ei au plecat din Mexic cu titluri individuale: Pfaff – de cel mai bun portar, iar Scifo – de cel mai bun tânăr jucător. Meciul din ‘86 a fost şi ultimul dintre cele două reprezentative, rivale la o CM şi cu patru ani mai devreme, în Spania ’82, când câştig de cauză au avut belgienii, 1-0, în faza grupelor. Argentina era la acea oră campioana în exerciţiu,  după triumful de pe teren propriu, din 1978. În rest, au mai fost două victorii argentinene, ambele în amicale, un 6-3 şi un 2-0.

Revenire la prezent

Întorc ându-ne la partida din această seară, Belgia posedă din nou o generaţie de excepţie, în frunte cu Eden Hazard, Kevin de Bruyne sau Romelu Lukaku, şi speră ca măcar să-şi egaleze performanţa din Mexic. La rându-i, Argentina lui Messi trage nădejde să se încoroneze chiar în fief-ul rivalei de moarte Brazilia. Aşadar, premise suficiente pentru un s pectac ol mare. Belgia ne-a arătat că poate, în “optimea” cu SUA, deşi decisă în prelungiri (2-1, goluri De Bruyne şi Lukaku), Argentina a cam rămas datoare, triumfătoare tot după prelungiri în faţa Elveţiei (1-0, gol Di Maria). În grupe, nici una dintre cele două n-au părut să forţeze, câştigând toate meciurile la o diferenţă minimă. Belgia: 2-1 cu Algeria (Fellaini, Mertens), 1-0 cu Rusia (Origi), 1-0 cu Coreea de Sud (Verthongen). Argentina: 2-1 cu Bosnia (Messi, Kolasinac aut), 1-0 cu Iran (Messi), 3-2 cu Nigeria (Messi 2, Rojo). Pumele nu vor miza la partida de deseară pe fundaşul stânga Marcos Rojo, suspendat. Incertă rămâne utilizarea lui Kun Aguero, accidentat. În tabăra opusă, nu sunt probleme de lot în privinţa primului 11, reveninind şi Vermaelen (accidentat), care probabil îl va înlocui în echipa de start pe Verthonghen.

Courtois, “coşmarul” lui Messi

Lionel Messi şi Thibaut Courtois s-au întâlnit şase ori în precedentul sezon, în disputele dintre Barcelona şi Atletico, şi niciodată starul Argentinei nu a reuşit să-l învingă pe portarul belgian. Fie c ă a fost vorba de dubla din Superc upa Spaniei, de cea din campionat s au de c ea din Liga Campionilor. Întrebat des pre acest aspect, Courtois, care a primit până acum doar două goluri la CM, a spus:„Ştiu foarte bine cum trebuie să joc în faţa lui Messi, Dar atacul Argentinei, o echipă foarte bună, nu-l are doar pe Messi, ci şi pe Higuain, Di Maria, Lavezzi, Aguero… În apărare, însă, nu sunt foarte puternici şi aici le putem crea probleme”. Messi se află pe locul secund în ierarhia golgeterilor, cu 4 reuşite, tot atâtea câte au brazilianul Neymar şi neamţul Muller. Pe prima poziţie se află columbianul James Rodriguez, care a punctat de 5 ori. Cei trei au evoluat aseară, după închiderea ediţiei, în primele două sferturi de finală, Franţa –Germania şi Brazilia – Columbia.

ARGENTINA – BELGIA
Stadion: Nacional – Brasilia, astăzi, ora 19:00, TVR 1
Echipe probabile
Argentina: Romero – Zabaleta, Fernandez, Garay, Basanta – Gago,
Mascherano, Di Maria – Lavezzi, Messi, Higuain. Selecţioner: Alejandro
Sabella.
Belgia: Courtois – Alderweireld, Van Buyten, Kompany, Vermaelen –
Witsel, Fellaini – Mertens, De Bruyne, Hazard – Lukaku. Selecţioner:
Marc Wilmots.
Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia)