CS Universitatea şi-a prezentat proiectul, după ce s-a votat asocierea în Consiliul Local / „CS va fi singura Universitatea Craiova înscrisă în Liga a II-a şi care va juca pe «Ion Oblemenco»”

0
1001

Gică Craioveanu va fi directorul de imagine al clubului din Bănie, care are buget de 1,5 miloane de euro pentru primul an

Ziua cea mai aşteaptată de suporterii craioveni, cea a prezentare a proiectului CS Universitatea Craiova, a început cu votarea în Consiliul Local a asocierii dintre municipalitate, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi investitori, proiectul trecând în unanimitate. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a venit în faţa presei însoţită de unul dintre finanţatori, Laviniu Beze, şi antrenorul echipei, Eric Lincar. Edilul Băniei a afirmat că echipa municipalităţii va fi simgura Universitatea Craiova înscrisă în competiţiile oficiale de FRF şi totodată singura care va avea acces pe arena „Ion Oblemenco”, alături de grupele de juniori ale Consiliului Judeţean. „S-a aprobat în unanimitate în Consiliul Local asocierea dintre municipalitate, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi investitori. Am avut vreo 5-6 opţiuni de investitori pentru Universitatea Craiova, dar m-am orientat în primul rând către nişte persoane cu bani, cu imagine foarte bună, dar una dintre condiţii a fost şi să fie suporteri ai Universităţii Craiova. Sunt pesoane respectabile, cărora li se deschid uşi peste tot şi vom atrage şi alţi investitori pe parcurs. Aşa cum s-a aprobat în Consiliul Local, în complexul Ion Oblemenco vor avea acces doar echipa CS Universitatea Craiova şi echipele de juniori ale Consiliului Judeţean Dolj. De mâine vom începe curăţirea şi modernizarea arenei şi a cantonamentului, care arată rău. Echipa municipalităţii va fi singura Universitatea Craiova care se va înscrie în ligile FRF, dacă nu eram sigură de acest lucru nu demaram acest proiect. Clubul va avea stema clubului-mamă, CS Universitatea Craiova şi nu avem probleme în a folosi imnul lui Adrian Păunescu.

„Obiectivul este promovarea, apoi – cupele europene”

În lipsa principalului investitor, Adrian Andrici, finanţatorii au fost reprezentaţi de Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe piaţa de capital. Acesta a prezentat proiectul clubului, care se va dezolta pe model occidental, urmând a fi înscris şi la bursă. În organigramă va fi inclus şi Gică Craioveanu, directorul de imagine al clubului. „Sunt mândru că fac parte din acest proiect, fiindcă am fost şi voi fi mereu suporterul Ştiinţei, la fel ca principalul finanţator, Adrian Andrici. Vrem să readucem fotbalul de performanţă la Craiova, vrem să câştigăm trofee şi în primul rând să redăm echipa celor care o iubesc. Universitatea Craiova este o stare de spirit care risca să se piardă după ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, suporterii trăind nişte umilinţe pe care nu le meritau. Ne propunem ca această asociere să fie pe model occidental, clubul va fi listat la bursă, modelul fiind al celor de la Borussia Dortmund şi Manchester United. De asemenea, Gică Craioveanu, care va fi directorul de imagine al clubului, va implementa modelul socios, cu suporterii implicaţi în viaţa echipei. Nu va fi un proiect pe modelul românesc, cu scandaluri şi sfaturi date antrenorilor. Cei mai importanţi vor fi suporterii, jucătorii şi antrenorii la această echipă. Echipa va avea un buget de 1,5 milioane de euro pentru primul an, obietivul fiind, evident, promovarea în Liga I. În aceşti bani intră şi sponsorizarea GDF Energy, firma domnului Brăiloiu. Nu concepem ca în următorii ani să nu jucăm în cupele europene. Ne bazăm pe profesionişti, pe Ioan Codoban, impresarul datorită căruia Oţelul Galaţi s-a transformat dintr-o echipă de pluton în campioana României. De asemenea, Pavel Badea va face parte din conducerea clubului, urmând să ocupe o funcţie importantă” a declarat Laviniu Beze. Acesta a rememorat una dintre aventurile ca suporter al Ştiinţei: „În 2007, la un meci al Ştiinţei în Giuleşti, m-am ales cu două coaste rupte, după ce am fost aşteptat de rapidişti, eu fiind din Bucureşti şi îndreptându-mă spre casă”.

Reunirea lotului, pe 10 iulie

Gică Craioveanu

Aşa cum se cunoştea deja, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova este Eric Lincar, fost tehnician, printre alte echipe, la Damila Măciuca şi Delta Tulcea. Acesta a anunţat că reunirea lotului va fi pe 10 iulie, dar nu a dorit să ofere amănunte despre lot. „Sunt onorat să fac parte din proiectul relansării Ştiinţei, un brand naţional, puternic şi recunoscut şi în străinătate. M-am simţit bine printre olteni, având experienţa de la Damila Măciuca. Reunirea lotului va avea loc pe 10 iulie, atunci va fi prezentat şi lotul, care va mai suferi probabil schimbări până în toamnă, când va începe Liga a II-a. Pe 22 iulie vom pleca în cantonament în Serbia, iar apoi avem programat un stagiu montan în ţară” a spous Lincar.