Nicoleta şi Lucian Liciu „se joacă serios” de-a desenul, la Galeria „ARTA”

0
306

„O expoziţie mai deosebită, mai ciudată, mai interogativă, mai provocatoare” – după cum a caracterizat-o criticul de artă Ion Parhon – s-a deschis, în prima zi a lui Cuptor, la Galeria „ARTA”, evenimentul fiind organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova şi Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail”. După ce, în februarie 2006, veneau în faţa publicului craiovean cu pictură şi grafică, artiştii Lucian Liciu şi Nicoleta Liciu Gribincea au adus, de această dată, pe simeze o serie de desene şi colaje. Unele care au stârnit nu puţine zâmbete, graţie naivităţii execuţiei şi umorului amar pe care îl degajă, criticul Ion Parhon, prezent la vernisaj, găsindu-le „foarte nimerite pentru Anul Caragiale”. Expoziţia va rămâne deschisă până la jumătatea acestei luni, intrarea la Galeria „ARTA” fiind liberă. 

Născut la 18 ianuarie 1968, în Slatina (judeţul Olt), Lucian Liciu a urmat, timp de trei ani, cursurile Universităţii de Artă „Luceafărul” (profesori Vasile Chinschi şi Ion Sălişteanu), apoi pe cele ale Facultăţii de Artă Decorativă şi Design din cadrul Universităţii de Artă Bucureşti – Secţia Artă Monumentală (prof. Preda Sanc). Din 1999 şi până în prezent a deschis 20 de expoziţii personale, la Bucureşti, Sibiu, Craiova, Sf. Gheorghe şi Slatina, şi, de asemenea, a participat cu lucrări la numeroase expoziţii de grup, majoritatea în Capitală.

Nicoleta Liciu Gribincea s-a născut la 5 octombrie 1973, la Bucureşti, unde a absolvit Secţia de Pedagogia Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte (prof. Cezar Atodiresei). Şi-a prezentat lucrările în numeroase expoziţii de grup, între 1997 şi 2009, iar „personale” a deschis în Bucureşti (Galeriile „Orizont” şi „Galateca”, „Căminul Artei”, Institutul Francez, Palatul Parlamentului ş.a.), Craiova, Sf. Gheorghe şi Slatina. Amândoi artiştii au lucrări în colecţii particulare din Franţa, Germania, Rusia, Elveţia, SUA, Israel etc.

Vernisată pe 1 iulie, expoziţia de la Galeria „ARTA” i-a readus la Craiova pe Nicoleta şi Lucian Liciu după mai bine de şase ani, pe 18 februarie 2006 aceştia prezentând la Muzeul de Artă pictură şi grafică. «După foarte multe expoziţii cu peisaje, cu lumea teatrului, cu portrete, cu scene din viaţa oraşului ori a satului, iată-ne la o expoziţie unică în creaţia lor, de colaje şi desene, care m-a surprins şi pe mine. Eu nu sunt un împătimit al colajului, dar e o expoziţie pe care o găsesc foarte nimerită pentru Anul Caragiale. În această lume pestriţă, cu foarte multe dizarmonii, Lucian şi Nicoleta Liciu vin cu un umor extraordinar, cu un amestec de inventivitate, de ingenuitate, de naivitate, un amestec de umor şi amar şi chiar… omor, un amestec de pace şi război. Dar o fac nu cu acea încrâncenare care a pătruns, din nefericire, şi în societate, până şi în viaţa familiei, ci cu zâmbet, cu ingenuitatea proprie copilăriei», a remarcat criticul Ion Parhon, prezent la vernisaj. Acesta a mai subliniat că, «în ciuda jocului, a ludicului aparent, nevinovat din aceste desene şi colaje, lipsa de sens despre care „vorbesc” unele lucrări le apropie de ideea absurdului ionescian şi chiar de unele nelinişti din creaţia lui Samuel Beckett».

Lucian Liciu şi Nicoleta Liciu Gribincea au fost însoţiţi la eveniment de cei trei copii ai lor, dintre care Nataşa, fiica cea mare, este considerată deja o mică artistă, una dintre lucrările sale aflându-se în expoziţia de la Galeria „ARTA”. O expoziţie pe care – ne îndeamnă acelaşi critic Ion Parhon – „să ne oprim din acest turbion politic, şi nu numai, şi să o privim cu detaşare şi cu zâmbet”.