Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova va participa joi, 7 iulie, la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor de la Timişoara, intitulat Festivalul Inimilor. Evenimentul este organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură a municipiului Timişoara.
Numele Festivalului Inimilor – desfăşurat prima dată în luna iulie a anului 1990 – a fost ales în semn de aducere aminte a celor care s-au jertfit în decembrie 1989. An de an, în Timişoara vin ansambluri folclorice dintre cele mai cunoscute din întreaga lume, adunând, de fiecare dată, un public numeros.
Ediţia 2011 a Festivalului se va desfăşura în perioada 6-10 iulie şi va aduce pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor ansambluri din Bulgaria, Ecuador, Franţa, Georgia, Mexic, Serbia, Slovacia, Turcia, Ungaria şi România, după cum a anunţat prof. Pavel Dehelean, directorul Festivalului. Evenimentul se doreşte a fi o celebrare a folclorului naţional şi internaţional şi una dintre cele mai importante manifestări de acest gen din România.
Între invitaţi se numără şi Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, care va susţine un moment artistic în cadrul Festivalului joi, 7 iulie. Vor evolua îndrăgiţii interpreţi Constantin Enceanu şi Petrică Mîţu Stoian, împreună cu formaţia de dansuri a ansamblului (coregrafia: Ionel Garoafă). Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra condusă de maestrul Nicu Creţu.