Într-un interviu acordat aseară canalului Tele 5, Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid, a abordat şi situaţia dosarului Carlo Ancelotti, ajuns într-un punct mort. „Aparţine unui club prieten şi noi dovedim respect pentru acesta.
Studiem mâine (nr. miercuri) posibilităţile existente pentru aducerea acestui antrenor. Să plătim clauza (7,5 milioane euro, potrivit preseii spaniole) este o soluţie.
Dar noi nu vom proceda agresiv, şi nu facem asta indiferent de numele clubului. Suntem interesaţi de Ancelotti şi vom discuta cu PSG”, a declarat Florentino Perez, care se doreşte reales pentru încă patru ani, chiar în zilele următoare. Şi dacă QSI nu vrea să cedeze, ceea ce este de acum mărturisit, Florentino Perez a evocat şi un plan B, mai puţin bănuit. Zinedine Zidane ar putea deveni viitorul antrenor al lui Real Madrid. El deţine deja diploma de antrenor, „este madridist şi este competent” a mai spus Perez. Deşi a adăugat că există riscul unei perioade de rodaj.
El intră în vacanţă lunea viitoare, dar se va discuta cu el până atunci. Retras după 2006, Zinedine Zidane, 41 de ani, deţine diploma de manager de club sportiv, de un şi jumătate , obţinută la Centrul de Drept şi Economie a Sportului (CDES) din Limoges. Recent a efectuat un stagiu la FC Lorient pentru obţinerea diplomei de antrenor. Fostul lider al campioanei lumii din 1998, deţinea deja funcţia de „manager general al entităţilor sportive la Real Madrid”.