Prichindeii de la Grădiniţa “Curcubeul Copilăriei”, implicaţi în acţiunea “Dăruim pentru un zâmbet de copil”

0
395

Grădiniţa cu program prelungit “Curcubeul Copilăriei”, în parteneriat cu Crucea Roşie, au organizat în zilele de 30 şi 31 mai acţiunea de colectare de alimente neperisabile “Dăruim pentru un zâmbet de copil”, cuprinsă în cadrul proiectului social “Banca de alimente la nivel Naţional”, iniţiat de Crucea Roşie Română.

Directorul Filialei de Cruce Roşie Dolj, Maria Vintilă, alături de un voluntar Crucea Roşie, Diana, au ridicat ieri alimentele donate în cadrul unităţii de învăţământ. Tot cu această ocazie, reprezentanţii de la Crucea Roşie şi personalul sanitar al grădiniţei le-au prezentat copiilor noţiuni elementare de prim-ajutor în cadrul activităţii “Sanitarii Pricepuţi”.

În cadrul acţiunii “Dăruim pentru un zâmbet de copil”, prichindeii de la Grădiniţa cu program prelungit “Curcubeul Copilăriei” nu numai că au ajutat familiile nevoiaşe prin strângerea de alimente, dar au aflat despre importanţa Crucii Roşii Române şi care sunt regulile de acordare a primului-ajutor în cazul unor accidente.