China lansează o anchetă privind vinurile europene

0
994

Beijing-ul a anunţat astăzi că lansează o anchetă antidumping asupra vinurilor importate din Uniunea Europeană, după decizia Comisiei Europene de a institui taxe provizorii pe panourile solare chineze. „Guvernul chinez a lansat o procedură antidumping şi antisubvenţie la vinurile din Uniunea Europeană”, se menţionează într-un comunicat al ministerului chinez al comerţului.

Câteva ore mai devreme, agenţia de presă oficială „China Nouă” avertizase că taxele „punitive” anunţate de Uniunea Europeană nu sunt de natură să incite un răspuns amical al Chinei. Decizia Comisiei Europene riscă să deregleze relaţiile comerciale dintre China şi Uniunea Europeană, mai afirmă agenţia de stat. Comisia Europeană a anuţat ieri instituirea de taxe provizorii pe panourile solare chineze, în profida reticenţei mai multor state din UE şi a îngrijorării unor represalii comerciale din partea Beijing-ului.

Executivul european a optat pentru măsuri progresive: începând cu 6 iunie taxele vor fi de 11,8% şi vor creşte, două luni mai târziu, la 47,6% în medie, în cazul în care Comisia nu ajunge la un acord cu Beijing-ul. Care deja a replicat prin măsuri vizând produsele europene după ce Europa a decis să taxeze companiile sau produsele chineze.