La „zonă”, republicanii A au ratat penalty-uri şi calificarea

0
345

Republicanii A ai Universității Craiova au înregistrat două rezultate de egalitate în primele meciuri de la turneul zonal desfășurat la Chiajna, 2-2 cu Poli Timişoara şi 1-1 cu Viitorul Mihai Georgescu şi nu mai au nicio şansă de a accede la turneul final. În partida cu Poli Timișoara, Dan Buzărnescu a reuşit o dublă, dar tot el a ratat un penalty şi şansa victoriei. Blestemul penalty-urilor nu i-a ocolit pe alb-albaștrii nici în cel de-al doilea meci, cu Viitorul „Mihai Georgescu“. Trupa lui Mogoșanu a deschis scorul prin Buzărnescu, iar după ce Armăşelu a ratat o altă lovitură de pedeapsă, adveraarii au egalat în prelungiri. Concordia Chiajna a câştigat ambele meciuri din grupă, aşa încât Universitatea Craiova nu mai are șanse la primul loc în grupă și implicit la calificarea în semifinalele Campionatului Național Liga 1. Astfel, partida de astăzi, cu Chiajna, nu mai contează.  „În ambele meciuri am avut victoria la îndemână. Dar parcă am fost blestemați la penalty-uri. Oricum, îi felicit pe jucători, toți s-au comportat exemplar“, a spus Daniel Mogoșanu. În cele două partide, Mogoşanu a început cu următoarea formulă: Popescu – Ghincea, C. Ion, Cojocaru, Drăghici – Armăşelu, Georgescu, Cimpoeru, Cârlig – Jurj, Buzărnescu. Au mai jucat: Ţoiu, Buzan și Miculaiciuc.