La Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei se deschide astăzi, ora 16.00, expoziţia „Imagini din lumea ştiinţei / Bilder aus der Wissenschaft”, cuprinzând imagini din cele mai diverse domenii de cercetare. Organizată de Max-Planck-Gesellschaft – cunoscută instituţie de cercetare ştiinţifică din Germania, expoziția este adusă la Craiova de Institutul Goethe din București. La vernisaj și-au anunțat prezența Uwe Koch – atașat cultural al Ambasadei Germaniei la București, Christa Ganterer și Arnold Schlachter – din partea Goethe Institut, și dr. Andrea Wegener – reprezentant Max-Planck-Gesellschaft Munchen, curatorul expoziției.
Cercetătorii din cele peste 80 de institute ale Max-Planck-Gesellschaft au pus la dispoziţie pentru această expoziţie imagini din cele mai diverse domenii de cercetare. Gama de tehnici utilizate se întinde de la fotografia convenţională, la imagini de microscop, colorate – microscopie cu iluminare, microscopie electronică cu scanare, microscopie cu efect de tunel – şi până la simulările computerizate. Colecţia prezentată la Muzeul Olteniei Craiova cuprinde 12 imagini de mari dimensiuni.
„Mereu în căutarea noului şi încercând să scoată la iveală tot ce încă nu vedem, ştiinţa depăşeşte şi redepăşeşte constant limitele cunoştinţelor pe care le avem deja. În decursul acestui progres apar, de multe ori, pe lângă datele folosite pentru stricta documentare ştiinţifică a obiectelor cercetate, imagini cu forme şi structuri surprinzător de estetice – opere de artă abstracte dintr-o lume la care, în mod normal, ochiul omenesc nu are acces”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Prezenţa institutului cultural al Germaniei, Goethe-Institut Bukarest, la Craiova se datorează colaborării în proiectul educaţional „Un laborator de fizică şi limba germană” cu două şcoli din Craiova: Colegiile Naţionale „Fraţii Buzeşti” şi „Carol I”. Acest proiect educaţional est coordonat de Arnold Schlachter şi Christa Ganterer, director al departamentului de limba germană de la Goethe-Institut Bukarest.
„Elevii de la cele două colegii – şi, bineînţeles, toţi elevii din Craiova – vor avea ocazia să vadă rezultatele vizuale ale cercetării ştiinţifice din laboratoarele Max Planck. În plus, Goethe-Institut Bukarest pune la dispoziţia profesorilor interesaţi o didactizare a expoziţiei cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru ştiinţele exacte şi promovarea învăţării active a limbii germane. Dar şi studenţii de la Universitatea din Craiova, unde Goethe-Institut Bukarest sprijină Biblioteca Germană, vor face cunoştinţă cu diversitatea intereselor cercetătorilor Max Planck. Publicul larg cu siguranţă va admira culorile vii obţinute prin diverse aparate de cercetare sofisticate”, spun reprezentanții Muzeului Olteniei.
***
Martin Stratmann, preşedinte al Max-Planck-Gesellschaft:
«O imagine spune mai multe decât o mie de cuvinte. Poate prezenta perspective neobişnuite şi ne poate pune pe gânduri. Ca nişte opere de artă, „Imaginile din lumea ştiinţei” fascinează privitorul, trezindu-i în acelaşi timp curiozitatea faţă de activitatea de cercetare şi descoperirile ştiinţifice din spatele imaginilor estetice pe care le priveşte. Astfel, se deschide, prin ele, o nouă uşă către o lume pe care unii încă nu o cunosc prea bine – lumea cercetărilor ştiinţifice.
Ştiinţa este un domeniu internaţional, iar seva care o ţine în viaţă este schimbul de informaţii care depăşeşte orice barieră, fie ea de specialitate sau geografică. Pentru Max-Planck-Gesellschaft, una dintre cele mai importante instituţii de cercetare ştiinţifică din lume, activitatea internaţională face parte din cotidian şi reprezintă unul dintre pilonii care stau la baza succesului. Cercetătorii de la Max Planck cooperează cu numeroşi colegi din Europa de Est; ne bucurăm ca, prin această expoziţie, să avem ocazia de a ne prezenta activitatea şi publicului din România. Însoţiţi-ne în lumea ştiinţei, lumea Max-Planck-Gesellschaft».