Nu încape îndoială, partidul social-democrat – a se reţine, fiindcă altminteri vom rămâne captivi unor alegaţii pe cât de neadevărate pe atât de perdante în dialectica vieţii sociale şi politice nu doar de la noi, ci îndeosebi din Europa al cărei proiect este acum supus unui test important – reprezintă formaţiunea politică cea mai articulată şi mai angrenată din România anului 2014. Era, deci, de aşteptat ca la Craiova şi, în general, în Dolj, unde social-democraţii au dominat în ultimii douăzeci de ani scena politică, ca mitingul de lansare a candidaţilor euro să capete o dimensiune spectaculoasă. Am urmărit, pe străzile Băniei, înainte de miting, forfota specifică unor evenimente pe care nici o altă formaţiune politică n-a avut şansa să şi-o înregimenteze. Semn al unei organizaţii bine articulate, fie că place ori nu analiştilor ocazionali. şi, probabil, că chiar şi unora dintre noi cărora amintirea unor revărsări de mulţime din anii pe care i-am dori uitaţi, din păcate, chiar şi cu bunele şi relele lor.
În fond, la o astfel de manifestare de proporţii, în varianta, ca să spunem aşa oficială, dintr-o sală polivalentă arhiplină, întrebarea insidioasă ar fi aceea menită a identifica agenda europeană, în mare măsură ignorată, nu doar la noi, ci mai peste tot în Europa. şi, în această privinţă, n-ar trebuie ignorate punctele de vedere ale unor politicieni, europeni fireşte, precum ambasadorul Portugaliei la Bucureşti care, întrun interviu amplu şi inteligent, dincolo de limbajul diplomatic specific, se arăta preocupat tocmai de acest aspect, al ignorării unei agende total novatoare a viitorului Parlament de la Strasburg şi, prin el, al Uniunii continentale. Iar dintre toate problemele presante cea care domină – ori ar trebui să domine agenda viitoare a Europei şi, poate, a Lumii în întregul ei – este cea a Muncii: ca atribut uman general şi ca mijloc de trai, termeni de parcă ne-ar fi ruşine de la o vreme să-i mai folosim. Într-o epocă în care specificul muncii s-a transformat radical – să nu uităm un lucru asupra căruia insist nu puţini şi nu mai puţini faimoşi gânditori de astăzi şi anume că munca, în era nouă, a căpătat o substanţă de natură cognitivă care schimbă fundamental datele discursului tradiţional – problematica ei nu numai că nu şi-a pierdut din impedanţă, dar necesită noi şi innovative abordări.
Cât despre mitingul craiovean, ceva anume s-a detaşat: o voinţă de unitate şi de ambiţie de a face cu adevărat ceva, în Cetate şi în afara ei, pe care ar trebui s-o salutăm şi s-o susţinem la rândul nostru cu toată puterea şi, mai ales, cu înţelegerea de care este acum atâta nevoie. M-a impresionat disponibilitatea premierului Ponta pentru zona căreia îi şi datorează, la urma urmei, foarte mult. Ca şi abilitatea primarului Craiovei – care nu se dezminte în a antama şi a repune pe agenda sa proiecte ambiţioase şi perene – îndeosebi în contextul inteligent şi salutar în care, la Cetate, a ştiut să lege, într-o organicitate fascinantă, destinul Urbei în perspectiva unei Capitale Culturale Europene în care puţin am crezut în debutul acestui ambiţios program.
În fapt, agenda Europei viitoare e strict legată de fiecare parte ce-o compune, de la un cătun lusitan la o localitate rurală doljeană. Un lucru e însă cât de poate de limpede: viitoarea Europă nu va fi, spre a supravieţui, una a unor politruci, tehnocraţi răpuşi de un sistem birocratic asfixiant. Va fi – şi va supravieţui – prin programe concrete, aplicabile dincolo de amendamente politicianiste în care munca şi sistemul ei de valori îşi va recăpăta locul cuvenit. Care nu e al vreunei ideologii, ci al destinului uman în cea mai pură esenţă a sa.
