În acest an, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova aniversează 130 de ani de la înfiinţare, 13 decenii de activitate didactică şi rigoare educaţională care au făcut din această unitate şcolară o emblemă a învăţământului naţional şi local. În acest an, colegiul se remarcă printr-un număr-record de premii: 31 de elevi au reuşit să fie podiumul olimpiadelor naţionale şi internaţionale. Cea mai recentă performanţă este medalia de aur obţinută de elevul Adrian Radu la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene din Lituania. Pentru aceste performanţe, cadrele didactice şi olimpicii au avut parte, ieri, de o întâlnire specială în biblioteca colegiului pentru a-şi împărtăşi experienţele.
În atenţia acestei întruniri a fost elevul proaspăt întors din Lituania. Adrian Radu este clasa a X-a la specializarea Matematică – Informatică, dar a descoperit că, de fapt, Biologia este vocaţia sa. A făcut performanţă de la prima olimpiadă la care a participat. „În clasa a IX-a am participat prima dată la olimpiadă şi am obţinut Premiul al II-lea, iar în acest an am luat locul I şi m-am calificat la EUSO, unde am şi obţinut medalia de aur. A fost o experienţă extraordinară. Am întâlnit oameni bine pregătiţi, care mi-au dat impuls să-mi continuu pasiunea”, mărturiseşte liceanul. Acesta spune că îşi doreşte ca anul viitor să participe la Olimpiada Internaţională de Biologie din Elveţia.
Dan Mirea – calificat pentru două olimpiade internaţionale
Performanţe deosebite are şi elevul Dan Mirea, din clasa a IX-a. Va reprezenta România la două olimpiade internaţionale: Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului, dar şi la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO) de anul viitor. „M-am calificat pe locul I la Olimpiada Naţională de Biologie, un premiu mai puţin aşteptat şi, spre surprinderea mea, am reuşit să mă calific şi în lotul lărgit al României pentru EUSO. Îmi doresc să continuu tradiţia acestui colegiu şi să fac performanţă şi pe plan internaţional”, a precizat liceanul.
Andreea Vasilescu va reprezenta România la Frankfurt
Eleva Andreea Vasilescu, în clasa a X-a la specializarea Matematică- Informatică – Germană intensiv, a obţinut Premiul I la Olimpiada Naţională de Limba Germană. „Am avut emoţii extraordinare la concurs. A fost aşa cum mă aşteptam, la standarde foarte ridicate, dar am reuşit să iau Premiul I şi să mă calific în lotul lărgit al României, unde am întâlnit colegi cu un înalt nivel de pregătire. A fost extraordinar. Am reuşit să legăm prietenii, să facem schimb de experienţă, şi am fost selectată să reprezint România la olimpiada internaţională de la Frankfurt. Voi intra în competiţie cu 200 de candidaţi de pe cinci continente”, a precizat Andreea Vasilescu.
De asemenea, tot pentru olimpiadele internaţionale se pregătesc şi alţi cinci elevi calificaţi în loturile lărgite ale României: Alexandru Murtaza, Mihai Popa – la Informatică, Cristina Pelea, Cristiana Dimulescu – la Biologie, Munteanu Valentin – la Fizică. Performanţele elevilor se datorează în special activităţii derulate de profesorii de la clasă Genelia Petrescu, Marius Nicoli, Delia Dafina, Oana Şerban şi Aurelia Mihăilă.