Rata anuală a inflației s-a redus la 15,52 la sută în februarie 2023

0
384

Rata anuală a inflației s-a redus la 15,52 la sută în februarie 2023, de la 16,37 la sută în decembrie 2022, relativ în linie cu previziunile. BNR susține într-un comunicat de presă că scăderea a fost determinată în principal de descreșterea amplă a dinamicilor prețurilor combustibililor și energiei electrice, sub influența unor efecte de bază consistente și a modificării începând cu 1 ianuarie 2023 a caracteristicilor schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie. “În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a încetinit ascensiunea ceva mai mult decât s-a anticipat, ajungând la 15,0 la sută în februarie, de la 14,6 la sută în decembrie 2022, pe fondul unor efecte de bază dezinflaționiste și al descreșterii cotațiilor unor mărfuri, mai cu seamă agroalimentare, precum și în condițiile ajustării descendente a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt. Influențe notabile de sens opus au continuat însă să vină din transferarea treptată asupra prețurilor de consum a costurilor materiale și salariale crescute, precum și din mărirea marjelor de profit, în contextul rezilienței cererii de consum, și din scumpirea unor bunuri de consum importate”, se mai precizează în comunicatul respectiv.

Tot din comunicatul Băncii mai rezultă faptul că rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 13,4 la sută în februarie 2023, de la 14,1 la sută în decembrie 2022. Rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC au continuat însă să se mărească în februarie 2023, până la 14,9 la sută și la 13,0 la sută, de la 13,8 la sută, respectiv 12,0 la sută în decembrie 2022, rămânând totuși la valori inferioare celor prevalente în regiune și în țările baltice.