Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj susţine educaţia tinerilor în domeniul Securităţii şi sănătăţii în muncă

0
538

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj,  în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, a organizat,  în perioada februarie-martie 2023, etapa județeană a concursului national „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”. Ajuns la editia cu numarul XIII, concursul are ca obiective principale promovarea securității și sănătății în muncă, precum și formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale, viitori lucrători. Anul acesta, etapa județeană s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „George Bibescu”, unde cei 40 de elevi înscriși în concurs au susținut proba teoretică și proba practică, organizate pe trei secțiuni (profile): învățământ profesional, tehnologic/tehnic și profil teoretic.

La concurs , s-au înscris elevi de la Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Colegiul “Ștefan Odobleja”, Colegiul Național  “Frații Buzești”, Liceul “Matei Basarab” și Liceul Tehnologic “George Bibescu”. “Pentru a sprijini dezvoltarea competențelor elevilor în domeniul securității și sănătății în muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a organizat activități de bune practici, în parteneriat cu agenti economici locali. Astfel, elevii au vizitat fabrici precum ETI – EUROPEAN FOOD INDUSTRIES, FORD OTOSAN precum și șantiere ale firmei de construcții RECON, unde le-au fost evidențiate aspecte privind modul de a lucra în condiții de securitate și sănătate. Totodată, elevii au identificat oportunități de angajare pentru viitor, descoperind culturi organizaționale moderne ce le-au stârnit interesul. Tot în cadrul etapei de pregătire, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au întreprins vizite în școli pentru a purta discuții cu elevii și îndrumătorii acestora încercând să atragă și mai mult interesul către domeniul securității și sănătății în muncă. Etapa națională a concursului se va organiza în perioada 12.05-14.05.2023 la Colegiul Tehnic „Gheorge Asachi” din Iași în colaborare cu specialiștii din cadrul Inspecției Muncii, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și Inspectoratelor Școlare Județene. Elevii care vor reprezenta județul nostru la etapa națională provin de la Liceul Tehnologic Auto, Colegiul “Ștefan Odobleja” și Liceul Tehnologic “George Bibescu”. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, se implică în mod constant în activități educative din domeniul securității și sănătății în muncă pentru a dezvolta o cultură de prevenire a riscurilor profesionale pornind chiar de la riscurile din mediul casnic”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.