Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” : Un nou workshop în cadrul Bicentenarului Revoluției Române de la 1821

0
796

Seria evenimentelor dedicate celebrării Revoluției de la 1821 continuă la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu – Plopșor” al Academiei Române, din Craiova. În această săptămână, în cadrul programului „BICENTENARUL REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1821”, în data de 8 aprilie, Institutul,în parteneriat cu instituțiile de învățământ din cadrul proiectului ”AMFITEATRUL TUDOR VLADIMIRESCU,va organiza un workshop online cu titlul Adunarea Norodului în primăvara anului 1821.

Într-o perioadă istorică plină de prefaceri, cu mișcări social-politice ample, cu idealuri de luptă în vederea eliberării naționale, românii,ca de altfel și alte popoare din Europa, îndeosebi, din Balcani, au scris o filă de istorie în temerarul drum către epoca modernă.

„După momentul organizatoric de la Țânțăreni, puterea «Adunării Norodului» era necontestată în Oltenia, luată în deplina sa stăpânire. Marșul spre București din martie 1821 demonstra forța acesteia, prin ordinea păstrată și viteza de deplasare și, mai ales, prin lipsa opoziției din partea forțelor stăpânirii. În perioada în care, în Italia, revoluția era reprimată și intervenea categorica dezaprobare din partea țarului a evenimentelor revoluționare din Principatele Române, «Adunarea norodului» ajunge la București. Între conducătorul revoluției și boierii rămași s-au desfășurat negocieri, care au în vedere situația nouă ce se crease. Tudor a acceptat să cârmuiască împreună cu boierii bucureșteni, dar «cârmuindu-i» el! Timp de două luni, el se menține în capitala Țării Românești, centru de mare importanță strategică și, mai ales, politică” ne-a precizat prof.univ.dr. Cezar Avram, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu – Plopșor” al Academiei Române, din Craiova.

Manifestarea este salutară și prin faptul că aduce la aceeași masă a discuțiilor elevi din mai multe instituții de învățământ liceal din Oltenia. După cum ne-au precizat organizatorii, este în menirea oricărui act de cultură, îndeosebi cea istorică, de a se face cunoscut, înțeles și apreciat în adevărata lumină a faptelor istorice. Mai cu seamă că timpul a permis decantarea adevărului istoric, iar tânăra generație poate asimila ușor și trainic o bună parte din cauzele, împrejurările, desfășurarea acțiunii și reverberațiile pe care Revoluția de la 1821 le-a produs ulterior.„Amfiteatrul Tudor Vladimirescu” va găzdui cercetători, cadre didactice, masteranzi și elevi ai instituțiilor de profil din Oltenia. Vor participa elevi din cadrul Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”  din Craiova – coord. prof. Nori Cadea; Colegiului Național Carol I din Craiova – coord. prof. Luminița Gugu; Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova – coord. arhid. prof. dr. Ionuț Pătularu, arhid. prof. dr. Angel Stăiculescu, diac. prof. Emil Manea; Colegiului Național „Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin – coord. prof. Florentina Watzlawek, prof. Șuitariu Daniela Mihaela, prof. Borugă Bianca; Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu – coord. prof. Mărăcine Claudiu.

Manifestarea științifică va fi moderată de prof. univ. dr. Cezar Avram și prof. univ. dr. Dinică Ciobotea,istorici consacrați, iar printre temele propuse pentru dezbatere se numără: Marșul Adunării Norodului spre București;Tudor Vladimirescu și boierii: negocieri și înțelegeri; Tudor Vladimirescu „poruncitor țării”; Bătăliile de la Drăgășani și Zăvideni; Sfârșitul lui Tudor Vladimirescu; O mărturie din 1898 despre Tudor Vladimirescu.Vor participa ca speaker:prof. univ. dr. Dinică Ciobotea; conf. univ. dr. Tudor Rățoi; cercet. st. III, dr. Narcisa Maria Mitu; cercet. st. III, dr. Ileana Cioarec; cercet. st. III, dr. Georgeta Ghionea și cercet. st. III, dr. Gabriel Croitoru.

„Exprimând convingerea că situația medicală generală actuală, una nemaiîntâlnită de noi, cei contemporani, fără deosebire de vârstă, trebuie tratată cu multă responsabilitate și pentru ca flacăra vie a focului cunoașterii să nu se stingă, ne bucurăm să avem alături tânăra generație, cea care va da resorturile viitorului, indiferent cum și în ce canoane se va construi acesta. Este nu doar o obligație morală față de înaintașii noștri, de a le păstra mereu actuală opera și destinul fiecăruia dintre ei, dar și o chemare firească a noastră, a celor ce ne dorim ca firul istoric să rămâne neîntrerupt, păstrător al adevărului și, îndeobște, cunoscut”, ne-a declarat cercet.șt. III, dr. Anca Ceaușescu, din cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu – Plopșor” al Academiei Române, din Craiova.

Evenimentul se va desfășura online, pe platforma Zoom, pe contul Centrului de Studii și Cercetări de Drept Privat „Ion Dogaru”, din cadrul Facultării de Drept a Universității din Craiova.