Doi craioveni au fost reţinuţi, marţi seara, pentru evaziune fiscală şi complicitate la transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, după ce s-a stabilit că aceştia l-au ajutat pe administratorul unei firme să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului cu peste un milion de lei. Administratorul din cauza căruia au ajuns şi cei doi după gratii este deja în Penitenciarul Craiova, fiind condamnat într-un alt dosar, în primă instanţă, la 3 ani de închisoare, pentru fapte similare. Cei doi craioveni au fost prezentaţi, ieri după-amiază, Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, magistraţii instanţei dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile. În plus, şi administratorul a primit mandat de arestare preventivă, chiar dacă este arestat în altă cauză.
În urma continuării cercetărilor într-un dosar de evaziune fiscală, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj i-au reţinut, marţi seara, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe Andi Sfîrlogea, de 39 de ani, şi Mihăiţă Mihart, de 32 de ani, ambii din municipiul Craiova. Din ancheta poliţiştilor şi a procurorilor de la Segarcea a rezultat că, în perioada octombrie 2010 – martie 2011, Andi Sfîrlogea, în calitate de împuternicit al societăţii comerciale Soradi Com SRL, firmă ce avea ca obiect de activitate comercializarea fructelor şi legumelor, l-a ajutat pe administratorul acestei societăţi, Horaţiu Vili Ene, de 40 de ani, din Craiova, să săvârşească fapte de evaziune fiscală. Mai exact, Sfîrlogea i-a dat lui Ene documente în care au înregistrat livrări fictive de mărfuri, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. În acest fel, bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de 1.060.995 lei.
Potrivit anchetatorilor, în ceea ce-l priveşte pe Mihăiţă Mihart, s-a reţinut faptul că, în anul 2010, acesta i-a ajutat pe Ene şi pe Sfîrlogea să scape de firma respectivă şi să se sustragă astfel urmăririi penale. Mai precis, cunoscând matrapazlâcurile făcute pe societate, Mihart a preluat fictiv părţile sociale ale SC Soradi Com SRL, însă nu degeaba, ci contra sumei de 35.000 lei. “Cei doi craioveni au fost reţinuţi, marţi seara, pentru 24 de ore, fiind introduşi în arest. În sarcina lor s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală şi complicitate la transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază, Andi Sfîrlogea şi Mihăiţă Mihart au fost prezentaţi judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care le-au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În plus, a fost emis mandat de arestare preventivă şi pe numele lui Horaţiu Vili Ene, chiar dacă este arestat în altă cauză.
Ene, condamnat la 3 ani de închisoare într-un alt dosar de evaziune fiscală
Cât despre Horaţiu Vili Ene, acesta este deja după gratii şi a fost condamnat, pe 2 noiembrie 2011, de magistraţii Tribunalului Dolj, la o pedeapsă de 3 ani închisoare tot pentru evaziune fiscală. Bărbatul lucra cu mai multe societăţi comerciale, înfiinţate special pentru a putea derula operaţiuni financiare ilicite, iar un alt partener al său, Costel Adrian Marinescu, care îi furniza facturi fictive, a primit şi el o pedeapsă de 2 ani închisoare. Atât procurorii, cât şi cei doi inculpaţi, au formulat apel, ce se judecă acum la Curtea de Apel Craiova. În dosarul respectiv, instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, s-a stabilit că Horaţiu Vili Ene, în calitate de administrator al SC ECV Craiova, a derulat diverse activităţi comerciale, în perioada 2007-2009, fără a întocmi documentele contabile legale, prin activitatea infracţională creând un prejudiciu bugetului de stat de 1.173.557 de lei. După cum au precizat la momentul respectiv reprezentanţii IPJ Dolj, prin firma respectivă bărbatul achiziţiona cereale de la persoane fizice, pe care ulterior le vindea, fără a evidenţia în contabilitate veniturile obţinute. În schimb, pentru a se sustrage de la plata TVA şi a impozitului pe profit, acesta întocmea facturi fiscale fictive.