Poliţia federală braziliană a confirmat operaţiunea, de ieri, de mare amploare în trei state – Rio de Janeiro, Sao Paulo, Bahia –, într-unul din ele trăind şi fostul preşedinte al ţării, Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), în prezent senator, fără a se da nume. Neoferind detalii în plus, dacă Lula face obiectul unui mandat, cum afirmă media, tot ceea ce are credibilitate este ceea ce a anunţat canalul TV Globo: “Lula a fost plasat sub control judiciar“. O conferinţă de presă era anunţată să aibă loc, după menţionata operaţiune la care au participat 200 de poliţişti şi 20 de inspectori fiscali. Desantul poliţiei face parte din operaţiunea “spălare rapidă“, lansată în 2014, pentru anchetarea unei vaste reţele de corupţie, în sânul companiei petrolifere Petrobras, care a “ronţăit” peste 2 miliarde de dolari. Imaginile TV Globo au prezentat efective de poliţişti în faţa imobilului din Sao Paulo în care trăieşte Lula, în vârstă de 70 ani, străzile cartierului fiind închise. Potrivit “Globo”, soţia şi cele două fiice ale lui Lula au fost şi ele vizate de acţiunea poliţienească, aşa cum s-a întâmplat şi cu fundaţia Instituto Lula din Sao Paulo. Informaţia a fost confirmată de Jose Chrispiano, ataşatul de presă al ex-preşedintelui brazilian şi al fundaţiei care îi poartă numele. El a confirmat că Lula a mers la poliţie pentru a fi interogat. De fapt, povestea este mai veche, a fost rostogolită şi în ultima campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale şi este acum o armă în mâna opoziţiei. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului statului Parana (Sud), mandatele de percheziţie “sunt executate de poliţia federală pentru anchetarea faptelor de corupţie şi spălare de bani, aşa cum se întâmplă cu rafinăria Petrobras”. Există probe, în opinia Parchetului statului Parana, care atestă că ex-preşedintele Lula a primit bani prin reţeaua Petrobras, folosiţi pentru restaurarea unui apartament triplex şi a unei case de vacanţă la Atibaia. Operaţiunea poliţienească intervine după numeroasele acuzaţii în scandalul Petrobras, care au culminat cu declaraţiile unui senator, ce o implică şi pe preşedinta Dilma Rousseff, dar şi pe predecesorul acesteia, Lula, fondatorul Partidului Muncitorilor. Dilma Rousseff a câştigat al doilea mandat de preşedinte, în 2014, cu 51,6% în faţa avocatului Aecio Neves. Este prima femeie din ţara sa care a acces în această demnitate. După ce a luptat în gherilele urbane, fiind capturată şi torturată. Oameni politici din şapte partide sunt amestecaţi în cazul Petrobras. În 2014, anchetatorii au descoperit că numeroase investiţii ale antreprizei petroliere – compania naţională de hidrocarburi – erau suprafacturate. Lucrurile îngrijorează pe următorul motiv: Rio de Janeiro va găzdui anul acesta Jocurile Olimpice. Pregătirile sunt întârziate. Pe de altă parte, scandalurile politice în cascadă nu mai permit deciziile oportune. Cum şi ultima ediţie a Campionatului Mondial de fotbal a fost prefaţată de nemulţumiri sociale, de data aceasta scandalul este de altă natură. PIB-ul ţării pe 2015 a scăzut cu 3,8%. Hebdomadarul Istoe, în numărul de ieri menţionează că preşedintele a manipulat ancheta în cazul Petrobras, informaţiile bazându-se pe revelaţiile unui senator (P.T., la putere), Delcidio Amaral, care a dezminţit. S-a stârnit însă revolta guvernului şi a şefului de stat Dilma Rousseff. Curtea supremă de Justiţie a decis deschiderea unui proces pentru corupţie şi spălare de bani, împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Eduardo Culho, în război deschis cu preşedintele ţării. Cam aşa stau lucrurile! Printr-un comunicat de presă Institutul Lula, care îşi consacră activitatea cooperări Braziliei cu Africa şi America Latină, a deplâns acţiunea poliţiei “arbitrară, ilegală şi nejustificabilă”.