Săptămână cu trei reprezentații la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”! Ziua de astăzi este rezervată, de la ora 11.30, spectacolului „De-a capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă, cu actorii Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoş, Iulia Cârstea, Daniel Mirea și Emanuel Popescu. Scenariul şi regia îi aparţin Iuliei Cârstea, iar muzica este semnată Alexandru Iosub. Creat în studio, spectacolul readuce în scenă elemente de decor şi recuzită din diverse reprezentaţii ale teatrului care au îmbogăţit repertoriul de-a lungul timpului. De poveste se bucură elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Craiova.
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 18.00, este programat spectacolul „Eu sunt Shakespeare”, de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu, scenografia semnată Oana Micu (costume, păpuşi) şi Tiberiu Toitan (decoruri). Porţia de feerie în atmosfera magică este dăruită publicului de actorii Alla Cebotari, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu şi Alis Ianoş.
Duminică, 8 martie, la ora 11.00, mămicile şi bunicuţele vor copilări de ziua lor, alături de pitici, cu „Albă ca Zăpada”, spectacolul adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia aparţinând Iuliei Cârstea. Scenografia este semnată Eustaţiu Gregorian, iar muzica Alin Macovei-Moraru. Din distribuţie fac parte actorii Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea și Alis Ianoş.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Preţul biletelor la spectacolele de sâmbăta şi duminica este 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de locul ales în sală.