Prodecanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, Florin Gorunescu, condamnat pe fond la 2 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fost eliberat din penitenciar. Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, recursul procurorilor împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova de înlocuire a arestării preventive a bărbatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Apelul se judecă, în continuare, cu inculpatul în libertate, următorul termen fiind stabilit pe 27 martie.
La termenul de pe 20 februarie a.c., Curtea de Apel Craiova a decis înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Florin Gorunescu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Procurorii au făcut recurs, care a fost respins de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vineri, 1 martie a.c. În aceste condiţii, după pronunţarea deciziei, a fost anunţată şi unitatea de detenţie, în speţă Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, Gorunescu fiind eliberat. Acesta trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliţia municipiului Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Reamintim că, pe 1 iunie 2012, Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, a fost arestat preventiv, iar la sfârşitul aceleiaşi luni a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Potrivit procurorilor, inculpatul a primit, în luna februarie 2012 şi în intervalul 24-31 mai 2012, de la 22 de persoane denunţătoare, toate fete, un total de 2.300 de euro. Judecat în stare de arest preventiv, Gorunescu a fost condamnat în luna noiembrie a anului trecut, de judecătorii Tribunalului Dolj, la doi ani de închisoare cu executare. Atât prodecanul, cât şi procurorii au formulat apel împotriva acestei sentinţe, apel care se judecă acum la Curtea de Apel Craiova.