Burse pentru elevii romi pasionaţi de medicină

0
334

Programul de Dezvoltare Personală „Profesionişti romi în domeniul medical” a lansat cea de-a şasea sesiune de înscrieri în cadrul programului de tutorat şi burse adresat liceenilor şi absolvenţilor de liceu romi care îşi doresc ca în acest an să susţină examenul de admitere în cadrul unei instituţii de învăţământ din domeniul medicinii umane.

La preselecţie sunt acceptaţi tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani, care în anul academic 2012-2013 sunt înscrişi în ultimul an de studiu liceal, dar şi absolvenţii de liceu romi care au obţinut diplomă de bacalaureat în anii anteriori şi care nu sunt încadraţi într-o altă formă de învăţământ. Cei interesaţi pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionstiromi.ro secţiunea Burse romi, până pe 11 martie 2013.

200 de elevi şi absolvenţi de liceu de etnie romă primesc meditaţii gratuite la Biologie, Chimie sau Fizică. În plus, candidaţii selectaţi în program participă la tabere de motivare şi primesc burse lunare în valoare de 500 de lei.

Cele mai importante rezultate ale anului academic 2011-2012

80 de studenţi ai facultăţilor de Medicină, Farmacie, Stomatologie, elevi ai şcolilor postliceale sanitare şi medici rezidenți de etnie romă au devenit bursieri şi beneficiază de sesiunile de pregătire teoretică şi practică acordate de mentori. 98 de elevi de liceu romi beneficiază de burse şi de sesiuni de pregătire la Biologie, Chimie şi Fizică pentru susţinerea examenului de admitere în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din domeniul medical. 30 de medici de diferite specializări au fost angajaţi în calitate de mentori, în cadrul componentei mentorat. 33 de profesori de Biologie, Chimie sau Fizică au fost angajaţi în calitate de tutori, în cadrul componentei tutorat.