Doi oameni au murit într-un accident, lângă Băilești

0
1012

Astăzi, grav accident rutier între Galiciuica și Băilești. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Băilești au fost sesizați, prin apel 112, despre evenimentul petrecut pe DJ 561 D. Din primele cercetări a reieșit că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Băilești, a intrat în coliziune frontală cu altul, la volanul căruia se afla un bărbat de 69 de ani, din Giubega. Acesta din urmă și o femeie, pasager în mașină, au decedat. Conducătorul auto de 20 de ani a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului celor două persoane.