Și în vacanţă se uceniceşte la Fabrica de poveşti electroColibri!

0
400

Copiii care au visat să devină ucenicii Fabricii de poveşti electroColibri şi nu au reuşit să se înscrie la niciun atelier din noua serie, începută la 1 februarie, dar şi cei care îşi doresc o vacanţă creativă sunt aşteptaţi să descopere tainele atelierelor de creaţie, în perioada 8-12 februarie. Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” le-au pregătit cinci ateliere, diferite de la o zi la alta, în intervalul orar 10.00 – 13.00, în serii de câte 55 de minute fiecare.

Este vorba despre „Copii, poveşti şi păpuşi”, cu Adriana Ioncu şi Daniel Mirea (8 februarie), „Dincolo de poveste”, cu Rodica Prisăcaru şi Mugur Prisăcaru (9 februarie), „Micii creatori”, cu Ionica Dobrescu şi Daniel Mirea (10 februarie), „Primul pas pe scenă”, cu Alis Ianoş şi Emanuel Popescu (11 februarie), „Ne distrăm şi învăţăm”, cu Geo Dinescu şi Marin Fagu (12 februarie).

Ucenicii vor călători alături de actori prin minunata lume a poveştilor, se vor împrieteni cu păpuşile, vor deveni la rândul lor mici creatori, vor cunoaşte tehnici de mânuire, de expresie, de mişcare, vor face primul pas pe scenă, vor învăţa ce înseamnă arta animaţiei şi se vor distra cu fel de fel de experimente. Preţul biletului pentru un atelier este 5 lei/persoană. Nu există un număr limitat de locuri şi pot participa la cursuri copii de toate vârstele.