Rusia va riposta la extinderea prezenţei militare a SUA în Europa

0
374

Rusia va adopta „măsuri compensatorii” ca ripostă la continuarea extinderii prezenţei americane în Europa, a declarat joi Andrei Kelin, şeful Departamentului de Cooperare Europeană din cadrul Ministerului de Externe rus, după ce Statele Unite şi-au anunţat anterior planurile de a-şi suplimenta în mod semnificativ prezenţa în centrul şi estul Europei, relatează agenţia de presă RIA Novosti. „Este puţin probabil ca măsuri simetrice să fie adoptate, ţinând cont de suma destul de exorbitantă pe care partenerii noştri americani doresc s-o investească. Să nu uităm că ei vor să investească de patru ori mai mult anul viitor. Un răspuns simetric este în cazul dat absolut inutil, sunt sigur de aceasta”, a afirmat înaltul diplomat rus. „Măsuri compensatorii sunt în prezent adoptate (de Moscova) şi vor continua să fie luate pentru menţinerea echilibrului strategic şi militar”, a mai spus Kelin, fost ambasador al Rusiei la OSCE. Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a anunţat marţi că Pentagonul va cere în bugetul său pe anul fiscal 2017 circa 3,4 miliarde de dolari pentru sprijinul aliaţilor săi şi a forţelor americane în Europa, ceea ce înseamnă o creştere de peste patru ori a bugetului actual de 789 milioane de dolari. Într-o declaraţie a preşedintelui Barack Obama se menţionează că principalul motiv pentru o astfel de creştere substanţială de fonduri sunt „acţiunile agresive ale Rusiei la periferia Alianţei”, notează RIA Novosti. De menţionat, că bugetul apărării în SUA este de aproximativ 700 de miliarde de dolari, anual.