Întâlnire cu tânărul prozator Augustin Cupşa în debutul proiectului „Imago texte”

0
1025

 

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, 5 februarie, ora 18.00, prima întâlnire din cadrul proiectului lunar „Imago texte”, o continuare a proiectului „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”. Potrivit iniţiatorilor, acesta „s-a născut de la ideea metamorfozelor pe care un text le suferă în procesul de creştere şi dezvoltare a conţinutului până la desăvârşirea propriei forme”.

Invitat este prozatorul Augustin Cupşa (n. 10 ianuarie 1980, Craiova), absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie, medic rezident la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia” din Bucureşti. A debutat cu versuri în revista „Ramuri”, în anul 2004, iar în anul 2005, cu volumul de versuri „Prezent compus/ recompus” (Editura „Convorbiri Literare”).

În 2006 i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj la Concursul Naţional de Scenarii HBO-TIFF. Romanul său, „Perforatorii”, a obţinut Premiul pentru Proză la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din Romania pe 2005 şi a fost laureat la concursul de debut al Editurii „Cartea Românească” pe 2005, Premiul „Petre Pandrea” şi Premiul revistei „Ramuri”.

În 2011, Augustin Cupşa a câştigat concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din Romania, cu volumul de proză scurtă „Profesorul Bumb şi macii” (Ed. „Cartea Românească”). În 2013 a publicat volumul de proză „Marile bucurii şi marile tristeţi” (Ed. „Trei”).

Întâlnirea de astăzi, din Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, va fi moderată de Petrişor Militaru. Intrarea publicului este liberă.