Marţi după-amiază, pe terenul D al bazei de pregătire de la Kaya Palazzo, jucătorii care au evoluat mai puţin pentru Universitatea Craiova în amicalele precedente au fost monitorizaţi de staff-ul tehnic într-o partidă de verificare contra formaţiei FC Sioni Bolnisi. A fost un prilej excelent pentru a fi observaţi la lucru şi jucătorii capverdieni Erikson şi Kevin Monteiro, dar şi argentinianul Luciano, nimeni altul decât nepotul lui Pablo Brandan. Universitatea s-a impus cu 1-0, graţie golului reuşit de Alex Băluţă, în minutul 22 al meciului. Au evoluat în acest joc test: Straton – Achim, Kay, Acka, Briceag – Băluţă, Georgescu, Cârstea, Ericson – Kevin, Ivan. În repriza secundă au mai intrat: Brac, Luciano, Sin, Marcu, Manea, Burlacu, Iuga.