Revine pe scena Filarmonicii „Oltenia”, în dublă ipostază, de dirijor şi compozitor! „Muzicianul de la Medicină”, prof. univ. dr. Valentin Cîrlig: „Mai rar am îndrăznit să cânt propriile compoziţii…”

0
1248

Un concert coral de muzică religioasă, aşezat în calendarul evenimentelor Filarmonicii „Oltenia” între sfintele sărbători ale Naşterii şi Învierii Domnului, a prilejuit o la fel de plăcută discuţie cu prof. univ. dr. Valentin Cârlig ca şi cea din urmă cu mai bine de doi ani, când aceeaşi instituţie îl aniversa la împlinirea a 50 de ani de activitate dirijorală.

Valentin Cârlig

„De ce la început de februarie un asemenea concert?”, l-am întrebat pe „muzicianul de la Medicină”. „Eu cred că îşi găseşte loc în orice moment al anului”, ne-a răspuns cu seninătate, vorbindu-ne mai apoi despre bucuria de a colabora cu Corala Academică a Filarmonici craiovene şi despre tristeţea de a se fi despărţit, după 38 de ani, de ansamblul pe care l-a înfiinţat şi l-a condus în tot acest timp. Dacă în 2010 motive financiare nu i-ar fi împiedicat susţinerea activităţii, Corala Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova ar fi continuat să reprezinte şi astăzi un fenomen extraordinar şi unic, căci a fost şi a rămas singura corală de studenţi medicinişti din ţară.

Doctor în medicină, profesor universitar consultant şi conducător de doctorat în cadrul Departamentului de Farmacologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Valentin Cîrlig a rămas, o viaţă, dedicat artei sunetelor. Căci, fără a avea intenţia de a deveni muzician, a urmat studii de profil şi, pe lângă profesia medicală şi academică, a desfăşurat activitatea de dirijor amator la diverse coruri. Rămâne şi astăzi, când se declară un susţinător nu numai al muzicii, ci al culturii, în general. «Ar fi minunat ca proiectul „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021” să se concretizeze! Fireşte, trebuie depuse eforturi serioase pe diverse planuri, trebuie fonduri, susţinere, tenacitate…», spune acesta.

Concertul de muzică sacră are loc astă-seară, de la ora 19.00, şi cuprinde aproape 20 de creaţii din repertoriul românesc şi internaţional. Între ele, şi o compoziţie a prof. univ. dr. Valentin Cîrlig: „Hai leromi, Doamne”. „Eu am scris… nu mult, dar nici puţin, în timp. Numai că rar am îndrăznit că cânt ceva compus de mine”, mărturiseşte „muzicianul de la Medicină”.

– De ce la început de februarie un concert de muzică religioasă?

–  Ideea e mai veche. De fapt, este vorba despre un parteneriat între Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Filarmonica „Oltenia”, eu fiind, dacă vreţi, omul de legătură între cele două instituţii. Ideea şi-a găsit loc, iată, la acest început de februarie. Am ales muzica religioasă corală fiindcă este, poate, cel mai frumos capitol de muzică corală. Eu cred că un astfel de concert îşi găseşte loc în orice moment al anului, nu trebuie să îl legăm neapărat de nişte date fixe.

– Cum regăsiţi Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, cum este colaborarea cu acest ansamblu?

– Cunosc acest cor de ani mulţi, încă de când era maestrul Alexandru Racu tânăr… Dar de dirijat am avut ocazia să-l dirijez prima oară în urmă cu doi ani şi ceva, mai precis în octombrie 2012, când Filarmonica „Oltenia” m-a sărbătorit cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate. Acum este a doua oară când realizăm împreună un concert. Zic că este o colaborare frumoasă. Deşi eu sunt amator prin formaţie – n-am pretenţia de dirijor profesionist –, totuşi cred că am fost acceptat…

– Se află în programul acestui concert şi una dintre creaţiile dvs. Mai aveţi şi în prezent astfel de preocupări componistice?

– Mai am… Nu e ceva constant, dar, vrând-nevrând, când „te apucă”, pui mâna pe o hârtie cu portative şi mai scrii! Eu am scris… nu mult, dar nici puţin, în timp. Numai că rar am îndrăznit să cânt ceva compus de mine. Acum am zis că este un prilej şi am introdus, într-adevăr, o piesă. Trebuia să aleg după criteriul structurii concertului, aşa că n-a fost foarte greu: m-am oprit la „Hai leromi, Doamne”. O prelucrare, de fapt, a unei linii de colind popular…

– Au trecut aproape 5 ani de când Corala Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova – pe care aţi înfiinţat-o în 1972 – şi-a încetat activitatea. Mai aveţi încă speranţa că ea va renaşte?

– O speranţă poate să fie… Dar nu prea văd cum s-ar concretiza realmente speranţa aceasta. Corul şi-a început activitatea, într-adevăr, în 1972. De fapt, atunci am ajuns şi eu la Facultatea de Medicină, care făcea parte din vechea şi actuala Universitate a Craiovei. A trăit 38 de ani. Mulţi au întrebat de ce a dispărut acest cor. Răspunsul este unul foarte simplu: un factor banal, dar cu o eficienţă distructivă remarcabilă. Adică n-am mai avut posibilităţi materiale să ne continuăm activitatea. Ne obişnuiserăm să cântăm anual la Atheneul Român, aveam nişte scopuri precise… Ori în momentul în care nu ne-am mai putut deplasa, şi elanul s-a stins încetul cu încetul. Fiindcă un cor nu se poate rezuma numai la a face repetiţii, el trebuie să îşi finalizeze munca. Ori a lipsit tocmai această posibilitate. Şi atunci a dispărut…

– În ultima perioadă, mai toate eforturile artistice ale Filarmonicii „Oltenia”, ca şi ale celorlalte instituţii de cultură din Craiova, au fost îndreptate către susţinerea proiectului „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”. Dvs. cum apreciaţi acest proiect?

– Ar fi minunat ca el să se concretizeze! Fireşte, trebuie depuse eforturi serioase pe diverse planuri, trebuie fonduri, susţinere, tenacitate… Şi poate că lucrul acesta o să se întâmple. Deşi înţeleg că sunt câteva oraşe adversare zdravene ale Craiovei! Să sperăm totuşi că până la urmă Craiova se va aşeza pe locul I.

– Credeţi că v-aţi simţi altfel într-un oraş cu un asemenea statut?

– Într-un fel, da. Deşi, trebuie să vă spun că eu sunt moldovean… Dar n-aş putea să spun că susţin Iaşiul, pentru că trăiesc în zona Olteniei din 1944. Deci, am statut serios de oltean, din punctul acesta de vedere! Susţin Craiova, fără îndoială!

Valentin Cîrlig a absolvit, în anul 1961, Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A urmat studii muzicale, alături de cele liceale, beneficiind de îndrumarea lui Mihail Bârcă, Constantin Baciu şi Ioan Alexandrescu. Din 1972 a condus Corala Facultăţii de Medicină, pe care, de altfel, a şi înfiinţat-o. De asemenea, a manifestat preocupări componistice în domeniul muzicii corale, fiind distins cu o diplomă specială de către Uniunea Compozitorilor. Sub coordonarea sa, Corala Facultăţii de Medicină a desfăşurat o activitate permanentă, participând la diverse festivaluri şi concursuri naţionale şi obţinând, de fiecare dată, rezultate notabile: titlul de laureat la mai multe ediţii ale Festivalului Naţional de Artă Studenţească, trofeul Concursurilor „D. G. Kiriac”, „I. Vidu”, „C. Porumbescu”, „I. Velceanu”. Corala a susţinut concerte în toate centrele universitare ale ţării, precum şi la posturile centrale de radio şi televiziune. Totodată, s-a afirmat şi cu prilejul unor turnee întreprinse în străinătate. În 1982, la aniversarea a zece ani de activitate, Corala a beneficiat de înaltul patronaj al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, sub egida căreia a fost acceptată să concerteze anual pe scena Atheneului Român.

 În programul concertului de astă-seară:

Giovanni Croce: Cantate Domino

Micola Diletsky: Imnul Heruvic

Johann Sebastian Bach: Herzlich lieb hab ich dich, o Herr

Joseph Haydn: Ave Maria

Dmitri Bortnianski: Fuga din Concertul nr. 28; Na Tia Gospodi upovah (părţile III şi IV)

Maurice Durufle: Ubi caritas et amor

Alexandr Arhanghelski: Pomilui nas Gospodi

Nicolae Lungu: Stihira a II-a

Piotr Ilici Ceaikovski: Tebe poem

Valentin Cîrlig: Hai leromi, Doamne

Melchior Franck: Kommt her zu mir alle

Maxim Berezovski: Priidite poclonimsia

Anton Bruckner: Locus iste

Piotr Ilici Ceaikovski: Heruvic

Serghei Rahmaninov: Bogorodite Devo, raduisia

Petre Severin: Toacă-n cer