Iurie Leancă se întâlneşte cu liberalii pentru a-i convinge să susţină Guvernul

0
379
Iurie Leancă

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut o întrevedere ieri cu membrii grupului parlamentar al Partidului Liberal pentru a încerca să-i convingă să susţină Cabinetul de miniştri şi programul de guvernare, relatează IPN în pagina electronică. Iurie Leancă nu are în schimb prevăzută o întrevedere şi cu comuniştii, cu care anunţase anterior că va trebui să aibă discuţii. Deputatul liberal Valeriu Munteanu a declarat că, din câte ştie, întâlnirea cu Iurie Leancă va avea loc, dar nu cunoaşte ora.

Deputatul comunist Anatolie Zagorodnâi a spus că preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, a declarat anterior că Iurie Leancă nu are ce discuta cu comuniştii. Vladimir Voronin a declarat că PCRM nu va susţine un Guvern condus de Iurie Leancă, ci doar un executiv format de o persoană apolitică, din mediul de afaceri. Leancă a fost desemnat în funcţia de premier de preşedintele Nicolae Timofti la 28 ianuarie, el fiind singurul candidat propus pentru acest post. Conform legii, din momentul desemnării de către şeful statului, candidatul are la dispoziţie 15 zile pentru a-şi forma Cabinetul şi a-şi elabora programul de guvernare.

Pentru învestirea Executivului sunt necesare 51 de voturi din totalul de 101. Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană, formată de Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Democrat (PD), dispune însă doar de 42 de mandate şi mizează pe votul liberalilor, după ce comuniştii au declarat că nu vor vota pentru un Guvern minoritar condus de Leancă.