Amintirile dureroase ale unui judecător anti-mafia

0
357

Sergio Mattarella

Sergio Mattarella, al doisprezecelea preşedinte al Republicii italiene, a avut un discurs de investitură fabulos, în hemiciclul Camerei Deputaţilor, marţi, 3 februarie, aplaudat fiind în 42 de reprize. Încât, tot aşezându-se şi ridicându-se, parlamentarii prezenţi chiar au făcut gimnastică, scrie presa transalpină. Tradiţionalul mesaj al noului preşedinte (74 de ani), fost judecător la Curtea Constituţională, după o îndelungată carieră politică (deputat creştin-democrat, ministru) s-a dovedit general şi consensual, deşi la un moment dat s-a cam pierdut în foile textului. De la lupta contra mafiei şi corupţiei („prioritate naţională”) la locul femeilor şi tinerilor în societate, de la revizuirea Constituţiei la salutul memoriei Rezistenţei şi a predecesorilor săi, Carlo Azeglio Ciampi (absent) şi Giorgio Napolitano (prezent), citarea Papei Francois (absent), la necesitatea continuării austerităţii pentru Italia şi pericolul unei rigori excesive, preşedintele Sergio Mattarella a trecut în revistă toate problemele şi provocările contemporane pentru ţara sa. S-a declarat un arbitru imparţial. Adăugând doar că „jucătorii trebuie să mă ajute”. Ceva mai târziu, Sergio Mattarella şi Matteo Renzi erau deja la Palatul Quirinalle, unde, covorul roşu, condamnat de Silvio Berlusconi, exclus din Parlament dar în continuare patronul contestat al Forza Italia, îi aştepta. Mai puţin formală, ceremonia a permis, de această dată, preşedintelui Senatului, fostul judecător anti-mafia, Pietro Grosso, care a asigurat interimatul preşedinţiei Republicii după demisia lui Giorgio Napolitano, să evoce, în discursul său, ceea ce îl uneşte, de 35 de ani, de şeful statului. La 6 ianuarie 1980, când Piersanti Mattarella, fratele lui Sergio, a fost asasinat la Palermo de mafia, Pietro Grosso, pe atunci tânăr magistrat, a fost primul sosit la locul crimei. Încarnând destinul dureros şi tragic al Siciliei, noul preşedinte al Italiei este capabil a suporta enorme cantităţi de durere şi sacrificiu. La 12.30 (ora locală), după intonarea Imnului Naţional, ceremonia era încheiată. Sergio Mattarella are în faţă şapte ani pentru a marca Italia cu amprenta sa şi a descoperi Palatul Quirinalle, cu toate misterele sale, un domeniu de 190.000 mp.