Egiptul a plonjat în haos. Cea mai mare ţară arabă se clatină. La doi ani de la „revoluţia din Piaţa Tahrir”, din Cairo, egiptenii trăiesc ora unei anarhii evidente. Pe fondul unei instabilităţi politice, cu zece zile în urmă confruntările din stradă au readus un climat de violenţă care completează o situaţie economică deteriorată. Aflat câteva ore la Berlin, miercuri, 30 ianuarie, preşedintele Mohamed Morsi a încercat să pară stăpân pe situaţie, asigurând că „ţara este pe punctul de a realiza o bună guvernare şi de a deveni un stat de drept”. Şeful forţelor armate, mai aproape de realitate, a lansat miercuri un strigăt de alarmă. Criza actuală politică poate conduce la „un colaps al statului”, a spus generalul Abdel Fattah al-Sissi. Avertisment voalat din partea unei armate care nu digeră convenabil cedarea puterii civililor? În ultimele zile violenţele din stradă s-au intensificat: nu mai puţin de 50 de morţi în marile oraşe. Şi asta după ce o decizie a Justiţiei a fost percepută ca injustă: 21 de condamnări pe viaţă a unor tineri arestaţi anul trecut la Port Said, în cursul unui meci de fotbal soldat cu 74 de morţi. Port Said, dar de asemenea Suez, apoi Ismailia, unul după altul, oraşele canalului de Suez au fost incendiate. Armata desfăşurată a cerut încetarea focului. Violenţa a câştigat Cairo, unde două ore mai târziu poliţia a lăsat protestatarii să atace marile hoteluri ale capitalei, între care Semiramis. Turismul şi investiţiile străine sunt în cădere liberă. Statul este pe punctul de a se ruina financiar dar, înainte de toate, este vorba de un faliment politic. Primul preşedinte liber ales din istoria ţării, Mohamed Morsi, de la Fraţii Musulmani, a adoptat prin referendum o nouă Constituţie, care îi conferă vaste puteri. Dar el nu a reuşit să ţină în mână opoziţia laică. Suspicios, aproape paranoic, cum poate fi un om venit dintr-o formaţiune martirizată şi în semiclandestinitate, Morsi, al cărui program economic este inexistent, ar deschide larg Guvernul său. Până acum nu a făcut-o. El se comportă ca un membru al Fraţilor Musulmani nu ca un om de stat. Opozanţii săi, afectaţi de conflicte personale, nu îl ajută. Pe malul Nilului, un popor vechi revendică o elită responsabilă. Cam mult.
