Românii s-au folosit de o lacună în legislaţia britanică privind imigraţia şi au venit să muncească în Marea Britanie, jucând un rol vital în pregătirea Londrei pentru Jocurile Olimpice din 2012, a declarat ambasadorul român Ion Jinga. „Românii care au vrut să vină în Marea Britanie au făcut deja acest lucru”, a declarat ambasadorul român la Londra. „Întotdeauna există o posibilitate de a găsi un loc de muncă, chiar dacă sunt restricţii, şi soluţia este să te declari persoană fizică autorizată (self-employed), iar mulţi români au făcut acest lucru”, a explicat ambasadorul, citat de „Daily Mail”, în ediţia electronică. Potrivit acestuia, „în sectorul construcţiilor sunt mulţi români. De aceea a fost construit satul vostru olimpic anul trecut”. Datele oferite de Olympic Delivery Authority par să confirme declaraţiile ambasadorului, afirmă cotidianul britanic, adăugând că la sfârşitul lui decembrie 2011 erau 8.465 de muncitori la parcul şi satul olimpic, dintre care doar 60% erau britanici. Cei mai mulţi dintre străini erau români, ei reprezentând 8%. Jinga susţine, de asemenea, că temerile potrivit cărora Marea Britanie va fi invadată de români sunt o „falsă problemă”. „Nu mă aştept ca Marea Britanie să fie invadată de un val de cetăţeni de-ai noştri. Când ne uităm la experienţa altor ţări în ultimii şapte ani, vedem că aşa ceva nu s-a întâmplat, şi nu există nici un motiv să credem că acest lucru se va întâmpla în ianuarie anul următor. Imigrantul român, în general, nu se îndreaptă către Marea Britanie, ci către Spania, Italia şi Franţa, în principal din cauza apropierii lingvistice, româna fiind o limbă latină”, a explicat el. „Avem un milion de români care trăiesc şi muncesc în Spania, un milion în Italia şi probabil jumătate de milion în Franţa”, a adăugat ambasadorul român. Declaraţii similare a făcut, duminică, şi ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, pentru Sky News. Conform acestuia, eforturile Marii Britanii de a descuraja imigranţii bulgari vor afecta relaţiile dintre cele două ţări, asta în condiţiile în care „Marea Britanie nu va fi prima alegere pentru multe persoane care pleacă la muncă. Economia noastră este conectată în principal cu economia Germaniei”. Pe de altă parte, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat ieri, într-un interviu la RFI, că „ne vom bate ca românii să fie beneficiari deplini ai drepturilor ce derivă din cetăţenia europeană. Sunt destul de optimist că Marea Britanie nu va extinde restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari dupa 1 ianuarie 2014, nu există semnale oficiale în acest sens”. Mai mult, ministrul a ţinut să atragă atenţia că „deocamdată vorbim de o posibilă intenţie, pentru că până la ora actuală noi nu avem o informaţie cu privire la o intenţie reală a autorităţilor britanice de a extinde aceste restricţii pe piaţa forţei de muncă începând cu 1 ianuarie 2014, lucru pe care, de altfel, îl găsesc şi imposibil de pus în aplicare, atâta timp cât prevederile Tratatului (n.r. – de aderare) sunt foarte clare. Eu cred că cetăţenii români vor avea drepturile integrale ca cetăţeni europeni în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014”. Cristian David consideră că „în momentul de faţă este mai degrabă o campanie de presă decât o campanie dusă de autorităţi (…)”.
Întrebat ieri, la Bruxelles, la conferinţa de presă comună cu premierul Victor Ponta, dacă Marea Britanie a solicitat prelungirea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că „nu am primit nici un fel de comunicare din partea Guvernului britanic pe această temă. Un singur lucru pot să spun, şi anume că toate statele membre trebuie să respecte regulile. Acesta este un principiu foarte important al Uniunii Europene”. Prim-ministrul Victor Ponta a adăugat că România a apreciat întotdeauna rolul pozitiv al Comisiei în astfel de probleme, prin solicitarea respectării egalităţii de tratament, şi că va conta şi în continuare pe oficialii CE şi ai statelor membre privind respectarea angajamentelor aferente integrării României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. „Cred că cetăţenii români trebuie să ştie că avem drepturi şi obligaţii ca cetăţeni europeni şi că obligaţiile trebuie respectate, de asemenea şi drepturile trebuie respectate”, a spus Ponta.