Preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski ajutat de aliaţii europeni, din „coaliţia celor dispuşi”, vrea un acord de pace, dar în condiţiile… sale. A pierdut teritoriu, dar şi oameni şi mai poate pierde în continuare, cum a spus şi Donald Trump, ceea ce este valabil şi pentru armata rusă. În opinia lui Zelenski, regăsită şi în Kiyv Independent, orice garanţie viitoare de securitate pentru Ucraina trebuie să includă prezenţa fizică a trupelor străine, în special a celor din Franţa şi Marea Britanie, considerate ca esenţiale. Kievul şi partenerii săi continuă să lucreze la un plan de pace, care vizează încheierea războiului, fără a exista, deocamdată, o versiune finală. Adică una acceptabilă Kievului, convins că Moscova a arătat şi arată puţin interes în admiterea unui compromis. Se joacă însă… un şah teribil de maximă virtuozitate. Ministerul rus de Externe s-a văzut, de pildă, în situaţia anacronică de a condamna „acţiunile agresive ale SUA”, ignorând faptul că Rusia asta face, împotriva Ucrainei, de 4 ani. A denunţa încălcarea inacceptabilă a suveranităţii unui stat independent, de către Moscova, nu este decât o ipocrizie fără margini. Dar nu asta e problema, fiindcă ipocrizie în „politica mare” s-a mai văzut şi se va mai vedea. Venezuela era un partener strategic al Moscovei, aşa cum era şi Siria până nu demult şi, bineînţeles Iranul, cu care Moscova are un solid acord pe 20 de ani, şi cu toate acestea s-a limitat la o critică formală, la agresiunea neprovocată, după ce Trump ordonase bombardarea unor situri nucleare iraniene. Se mai ştie însă că, în ultimele luni, Moscova trimisese consilieri militari la Caracas, dar nu s-a pus o clipă problema unei intervenţii pentru salvarea lui Maduro. Cu alte cuvinte, pe tabla de şah, Vladimir Putin a pierdut ultimele partide cu Donald Trump, indiferent de culoarea pieselor cu care a mutat, deşi impresia ar putea să fie falsă. Donald Trump i-a făcut o primire cu covor roşu la Anchorage (Alaska) lui Vladimir Putin, i-a dat de înţeles că spre deosebire de predecesorul său, Joe Biden, nu este prea interesat de Ucraina, de care se poate debarasa. Deocadată, Kievul, cum spuneam, nu recunoaşte concesiile teritoriale sau controlul rusesc asupra centralei nucleare de la Zaporojie, considerate linii roşii. Reţinerea lui Nicolas Maduro şi dorinţa lui Donald Trump de a redeveni un jucător-cheie în America Latină şi America de Sud este un semnal serios, scrie The Guardian, că Danemarca şi Iranul ar putea deveni viitoarele ţinte, legitimând principiul „celui mai puternic din lume”. Faptul că preşedintele Trump a lansat operaţia de extragere a lui Nicolas Maduro, din Caracas, la câteva ore după ce acesta se întâlnise cu trimisul special al Chinei, oferă un mesaj clar şi neechivoc Beijingului şi rolului său în America de Sud, unde „doctrina Monroe” este revigorată, prin implementarea aşa-numitului corolar Trump. Donald Trump rămâne imprevizibil în multe din gesturile sale, dar ştie să-şi atingă ţelurile. Cu toate acestea strategia de securitate naţională a administraţiei Trump a codificat emisfera vestică, nu doar ca o prioritate de securitate a SUA ci şi ca un domeniu exclusiv al Washingtonului, unde puterile din afara emisferei nu sunt bine venite. Dacă Rusia şi China vor tăcea va fi un pas uriaş către apariţia unei lumi bazate pe echilibrul puterilor. UE pare anemică şi inhibată de Donald Trump. Ucraina şi Taiwanul îşi pot face griji.
