Mobilitatea cadrelor didactice, stabilită, prin lege, de Inspectoratele Şcolare Judeţene

0
381
 Conform ultimelor date oficiale, Inspectoratele Şcolare  Judeţene vor fi cele care vor stabili mobilitatea  posturilor didactice, pentru anul școlar 2024-2025. Potrivit metodologiei ,  document publicat în Monitorul Oficial, sunt schimbări majore. Până acum, structura posturilor de profesori era stabilită de școală, nu de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.
 Astfel, proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc piulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.  “Viabilitatea posturilor înseamnă perioada pe care se poate încheia un contract de muncă pe acel post. Când viabilitatea unui post este de patru ani sau mai mare, atunci acel post devine titularizabil. Acest lucru înseamnă că cel care este admis și repartizat în urma concursului încheie contract pe perioadă nedeterminată”, se precizează în actul oficial.  Redăm din document:” Art. 32 – (2) Viabilitatea posturilor didactice/catedrelor se stabileşte de consiliul de administraţie al ISJ/ISMB, la propunerea consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru de învăţământ în vigoare, de proiectele planurilor de şcolarizare, de evoluţia demografică la nivel local şi în concordanţă cu documentele strategice elaborate de unităţile de învăţământ. Un post didactic/o catedră este viabil(ă) în condiţiile în care poate fi constituit(ă) cel puţin pe durata unui nivel de învăţământ”, prevede metodologia.
Foto: Captură metodologie mobilitate 2024-2025

Conform Edupedu.ro, pe 5 august 2023, Ligia Deca, ministrul Educației, spunea,  într-un interviu , că școlile, “mai ales din zonele considerate greu atractive”, nu scot posturile la concurs de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă: „Aici avem o problemă de sistem”, spunea oficialul. „Cred că trebuie să găsim o modalitate prin care mai multe posturi, de care noi știm că ar putea fi viabile, să fie date în acest mod în școlile care au nevoie de ele”.