Noul preşedinte al Comisiei de Cultură, Artă şi Mass-media din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, s-a arătat impacientat de programul de Revelion al TVR, opinând că a fost „unul plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”, cu referire directă la repertoriul a doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Petreanu. În consecinţă, pe pagina sa de Facebook, deputatul Ioan Bulai a decretat că „Doina Gradea (n.r. preşedinte – director general al TVR) trebuie să plece”. De la această margine a lucrurilor a început gâlceava, incluzând şi o repriză de confruntare directă, cam inegală, între deputatul Iulian Bulai şi Mugur Mihăescu, dar şi poziţionări diferite în media şi spaţiul virtual. Dacă putem admite că show-ul la care face referire Iulian Bulai n-a făcut furori, în sensul că n-am murit de râs, în schimb n-a fost nici „unul de băşcălie”, cum s-a exprimat domnia sa, ci mai degrabă unul de umor, de satiră, nu excesiv de inspirat. Pe de altă parte amestecul Doinei Gradea, preşedintele – director general al TVR, în structura programului de Revelion, n-avea ce căuta, orice imixtiune putând fi etichetată drept cenzură. Şi aici deputatul Iulian Bulai greşeşte grav, impardonabil, probând că nu cunoaşte legislaţia audio-vizualului. Trecem peste faptul că un politician nu poate judeca conţinutul editorial al televiziunii publice. S-ar putea crede, judecând după maniera inabilă la care a provocat gâlceava, că de fapt altceva a urmărit şi show-ul susţinut de umoriştii Mugur Mihăescu şi Radu Petreanu a fost doar pretextul. Fiindcă a scris aşa, evident fără umor, pe pagina sa de Facebook: „Acum două zile, pe banii noştri, TVR a avut de Revelion un program de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanţare socială. Cu oameni declaraţi fani ai teoriilor conspiraţiei”. Probabil deputatul Iulian Bulai e o persoană sobră, excesiv de sobră, căreia îi displace umorul şi în noaptea de Revelion, ceea ce îl priveşte. Putea spune o mie de lucruri mai interesante (ca de pildă faptul că a costat mult), cu referire la show-ul respectiv, la care poate unii telespectatori au zâmbit, iar alţii au comutat, fără să strângă din măsele. Dar o paranteză: s-a rugat pentru enoriaşii săi clerul în numeroase slujbe şi n-am văzut o sensibilizare, nu doar din partea deputatului Iulian Bulai, dar nici a congenerilor săi. Cât priveşte graniţa semantică între băşcălie şi umor pe care Iulian Bulai o trece premeditat cu vederea, aici discuţia îl dezavantajază. Total. În context ar putea viziona pe Netflix în numele aceloraşi principii „etice” filmul „Death to 2020”, ca să vadă acolo băşcălie, şi încă una serioasă la adresa guvernanţilor de vârf ai lumii, şi a pandemiei. Gâlceava deschisă de deputatul Iulian Bulai la început de an nu se va stinge cu una cu două, mai ales că ea tuşază cenzura. Or, ce ar vrea deputatul Ioan Bulai şi nu o spune tranşant e riscant şi pentru domnia sa şi pentru partidul la care e înrolat. „Marţi dimineaţă voi avea o întâlnire informală la Parlament cu preşedintele Consiliului Naţional al Audio-vizualului (CNA), doamna Monia Gubernat. Fiindcă în plină pandemie toate instituţiile statului trebuie să lucreze împreună pentru a găsi soluţii în a opri aceste fenomen care ne afectează pe toţi”, a anunţat pe Facebook Iulian Bulai. Numai că asta e una –cu care putem fi de acord- şi ce au afirmat în noaptea de Revelion cunoscuţii umorişti Mugur Mihăescu şi Radu Petreanu e alta. Gâlceava se va rostogoli, dacă deputatul Iulian Bulai nu va avea înţelepciunea să-şi nuanţeze mesajele sugerând apăsat că emisiunile TVR nu trebuie să se plieze pe ierarhia puterii. Adică nici să o gâdile în urechi, şi nici să o menajeze.