AIESEC Craiova lansează o nouă iniţiativă (Host Family System) care se adresează familiilor craiovene deschise către internaţionalism, ce constă în găzduirea unui tânăr voluntar internaţional timp de minim patru săptămâni. AIESEC Craiova organizează anual şapte proiecte care presupun aducerea de stagiari internaţionali ce susţin sesiuni de pregătire bazate pe educaţie non-formală în funcţie de profilul proiectului pentru care sunt voluntari.
Proiectele se adresează tinerilor, plecând de la copii de grădiniţă şi terminând cu studenţi în ani terminali. Astfel, peste 25 de internaţionali, tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, petrec anual aproximativ opt săptămâni în Craiova, având nevoie de găzduire pe toată perioada internshipului desfăşurat în cadrul proiectelor AIESEC. Beneficiile unei familii-gazdă constau în şansa de a întâlni voluntari din toată lumea, de a învăţa despre diferite culturi şi tradiţii de la persoane care le trăiesc în fiecare zi, dar şi de a împărtăşi tradiţiile ţării noastre, devenind astfel ambasadori ai României. Responsabilităţile familiei-gazdă pentru perioada ce precede proiectul sunt acelea de a asigura comunicarea cu voluntarul şi înţelegerea regulilor proiectului pe care acesta trebuie să le respecte. În ceea ce priveşte perioada desfăşurării proiectului, familia va trebui să îi asigure internaţionalului cazare şi mâncare, un mediu de lucru şi studiu primitor şi sigur, sprijin în adaptarea la modul de viaţă a familiei, posibilitatea de a învăţa mai multe despre cultura locală şi nu numai, facilitând astfel procesul de integrare a acestuia.
Proiectele următoarelor luni care vor aduce în Craiova peste 10 voluntari internaţionali sunt Youth Academy, Grow şi Global Kindergarten. “Amintim că Youth Academy se va desfăşura între 15 ianuarie şi 20 februarie 2013 şi are ca temă centrală democraţia participativă, scopul acestuia fiind dezvoltarea simţului civic al elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a şi creşterea nivelului de implicare a acestora în viaţa comunităţii locale”, a afirmat Irina Simulescu, purtător de cuvânt în cadrul AIESEC Craiova. Timp de şase săptămâni, elevii vor participa la 10 sesiuni de pregătire teoretice şi practice susţinute, în principal, de şase internaţionali din tări precum: Australia, China, Indonezia, Brazilia, Pakistan, Columbia şi Egipt.
Pentru a lua în găzduire un internaţional, familiile interesate pot accesa site-ul AIESEC Craiova http://www.aiesec-craiova.org/proiecte/gazduieste-voluntari/, unde vor găsi mai multe informaţii despre această iniţiativă.
Cu o tradiţie de aproape 65 de ani la nivel mondial şi regăsindu-se în 1700 de centre universitare din 110 tări şi teritorii, AIESEC este cea mai mare organizaţie de studenţi, o platformă internaţională de oportunităţi recunoscută de ONU. AIESEC Craiova este al doilea comitet local AIESEC înfiinţat în România în 1991 şi dezvoltă activităţi reuşite care au impact în societate, reuşind să se impună în lumea voluntariatului prin motivaţie, pasiune şi inovaţie.