Vineri, de la ora 19.00, ora României, va avea loc tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din 2026 din SUA, Mexic şi Canada. Evenimentul va fi găzduit de “John F. Kennedy Center” din Washington DC. Fostul stoper al Angliei şi al lui Man United, Rio Ferdinand, a fost desemnat de FIFA să conducă tragerea la sorţi, la care vor participa nume grele din sportul american, precum: legendele NFL, Eli Manning şi Tom Brady, celebrul hocheist canadian, glorie a NHL, Wayne Gretzky, starul lui New York Yankees din MLB, Aaron Judge, şi gigantul din NBA, Shaquille O’Neal.
Andrea Bocelli, Nicole Scherzinger și Robbie Williams vor susține momente muzicale, la fel şi trupa Village People, care va interpreta la finalul tragerii la sorţi celebra melodie YMCA, devenită imnul campaniei lui Donald Trump la ultimele alegeri prezidenţiale din SUA. Gazdele ceremoniei vor fi modelul Heidi Klum, comediantul Kevin Hart și actorul Danny Ramirez.
România poate obţine calificarea la Mondiale dacă învinge Turcia, în 26 martie 2026, şi apoi învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie 2026.
















