Şcoala Gimnazială “Traian” din Craiova are mai multe oportunităţi de dezvoltare, oferite de acreditarea europeană Erasmus +. În ultima perioadă, trei astfel de activităţi au fost derulate de această instituţie de învăţământ preuniversitar de elită.
Școala Gimnazială „Traian” din Craiova, prin intermediul proiectului ERASMUS+2024-1-RO01-KA121-SCH-000207178, finanţat cu sprijinul Uniunii Europene, a oferit unui număr de 11 cadre didactice posibilitatea accesării mobilităţilor de tip “curs de formare” în trei tări europene, în acest an școlar. Cadrele didactice Mihaela Cotoi, Larisa Toma, Alina Popescu, Alina Crina Mureșan au participat la cursul de formare ”Effective classroom management”, oferit de Eruditus School, în Barcelona, Spania, cursul abordând provocările majore ale managementului școlar în funcție de schimbările actuale, gestionarea resurselor de timp și interacțiunile umane interculturale, aplicarea unor noi instrumente digitale și analiza diferitelor sisteme educaționale, iar activitățile de tip „outdoor” au oferit oportunitatea de a explora diverse activități care pot fi implementate în cadrul școlii și de a crea un climat pozitiv care să-i facă pe elevi să se simtă în siguranță, valoroși și motivați să învețe. Tot prin intermediul proiectului, patru cadre didactice – Olivia Bercea, Aurelia Gulian, Ana-Maria Iancu Fîlfan și Ileana Stanciu – au participat la cursul „Innovative Skills in ICT through Collaborative and Project-Based Teaching and Learning”, organizat în Madrid – Alcala de Henares, Spania, curs care a consolidat ideea că tehnologia, colaborarea și creativitatea sunt cheia unui sistem educațional modern și eficient. Pe parcursul a cinci zile, cursul a inclus: ateliere practice privind utilizarea aplicațiilor TIC în procesul de predare și simulări ale învățării colaborative, punând accent pe soluționarea de probleme în echipe multiculturale. Experința a oferit participantilor un set de resurse și instrumente TIC, noi perspective asupra predării bazate pe proiecte și colaborare, abilități practice de organizare a lecțiilor interactive și conexiuni profesionale, deschizând astfel calea pentru colaborări viitoare.
Cel de-al treilea curs de formare finanțat în cadrul proiectului “Classroom Debates Turn Theminto an Effective Teaching Tool”, furnizat de Molinos de Viento, la care au participat cadrele didactice Olivia Nicolae, Mirela Deaconu și Cristina Constantin, a avut loc în Amsterdam, Olanda și a oferit participanților noi perspective asupra stimulării dezbaterilor constructive și antrenante în sala de clasă, asigurând în același timp dezvoltarea capacității elevilor de a înțelegere diverse subiecte și puncte de vedere și cultivând empatia în rândul acestora. În egală măsură, cursul a pus accent pe crearea instrumentelor de evaluare pentru sesiunile de dezbateri ale elevilor și a prezentat modalități concrete de implementarea dezbaterilor în cadrul orelor de curs. Coordonatorul proiectului, prof. Olivia Nicolae, subliniază importanţa prezenţei programului Erasmus + în școală, mentionând “atât dezvoltarea profesională pe care participarea la proiectul Erasmus o oferă cadrelor didactice, cât și impactulul pozitiv asupra dezvoltării ulterioare a competențelor elevilor”. Directorul institutiei, prof. Diana Elena Brătucu, precizează: „Ne bucurăm că, și în acest an, dascălii din Școala Gimnazială ”Traian” Craiova au ocazia să trăiască experiențe de formare în Uniunea Europeană, datorită inițiativei colegei noastre, Olivia Nicolae, profesor de Limba engleză, inițiatorul și coordonatorul proiectului Erasmus+, și să aducă în sălile lor de clasă noi modalități de folosire a tehnologiei în școală, noi metode de predare-învățare-evaluare, contribuind, astfel, în mod direct, la atingerea a două dintre cele patru obiective strategice pe care ni le-am asumat: Școala digitală – Modernizarea procesului educativ și creșterea calității actului educațional prin adaptarea metodelor de predare la folosirea tehnologiilor informaționale și Educație pentru viață – Dezvoltarea ofertei educaționale centrată pe competențe, adaptată cerințelor societății în continuă schimbare, nevoilor, intereselor, provocărilor și obiectivelor elevilor”. Următoarele activități programate în cadrul proiectului sunt activităţi de tip job-shadowing și vor avea loc până la finalul anului școlar.