Într-o conferinţă de presă, Gigi Becali a anunţat ţintele pe care le are Steaua în mandatul lui Reghecampf, printre jucătorii doriţi în Ghencea fiind şi 3 de la Universitatea Craiova, respectiv: Ivan, Bancu şi Mateiu. Becali a anunţat şi preţul cerut pentru Ivan: 2 milioane de euro. “Marica nu cred că va veni, Celeban deja e rezolvat. I-am spus de transferuri, îl interesează doar un atacant. Mai are Mirel 3-4 jucători din campionatul intern pe care i-a vrut el şi pe care o să-i aduc. Bourceanu va veni. Mi-a zis Reghe dacă poate să-l aducă şi i-am spus să-l aducă. Va veni cu siguranţă împreună cu el. De la Craiova nu ai cum să iei, că Rotaru e oltean, mai rău ca Mititelu. Vrea două milioane pe Ivan. Cum să dai două milioane pe Ivan? I-am zis că vreau trei jucători, Ivan, Bancu şi Mateiu. Fiecare cere cât vrea. Bancu mi-a plăcut mai mult. Nici pe Mateiu, pe care toată lumea îl laudă, nu l-am văzut să facă ceva. Budescu, Alibec, Enache şi Junior Morais îmi plac ca jucători. Să vedem dacă pot să-i iau. Nu vreau să stau să mă cert cu Dani Coman, să răspundă el ironic. Dacă vreau eu să-i iau, îi iau până la urmă”, a declarat Gigi Becali.