Revin alb-albaştrii care au călcat în premieră pe „Central”

0
320

Faimoasa arenă a Băniei a fost inaugurată cu un meci amical între România şi Polonia, pe 29 octombrie 1967. Peste o săptămână, pe 5 noiembrie 1967, Universitatea Craiova se muta de pe „Tineretului” pe stadionul „Central” şi la meciul de debut pe arena care avea să-i fie casă pentru 47 de ani învingea cu 4-0 pe ASA Târgu Mureş. Echipa de atunci era formată din: Pilcă – Mihăilescu, Bâtlan, Marin Marcel, Deliu – Deselnicu, Ivan – Niţă, Marian Popescu, Oblemenco, Sfârlogea. Dacă unii au dispărut deja dintre noi, în seara aceasta, la meciul care se anunţă a fi ultimul înaintea demolării stadionului,  vor asista şi  Teodor Pilcă, Constantin Bâtlan, Ion Niţă, Marian Popescu şi Adrian Popescu. Unul dintre ei, Titi Bâtlan, s-a îngrijit ani de-a rândul şi până în prezent de gazonul arenei pe care el şi colegii săi au făcut istorie.

„Maximii” vor să se repete scorul finalei din ’77

Înaintea derby-ului din seara aceasta, componenţii Craiovei Maxima au evocat victoria echipei din Bănie în faţa Stelei în finala Cupei din 1977, scor 2-1, Cupa ajungând atunci în premieră în Bănie. „Este un meci deosebit, Steaua este un rival de tradiţie şi a demonstrat că este cea mai bună echipă din campionat. Merg pe victoria noastră, gândindu-mă că echipa noastră e mai odihnită. Să fie 2-1, ca-n finala Cupei din 1977, de pe Republicii. Un joc la finalul căruia evoluţia mea a fost elogiată. Am obţinut şi o eliminare a lui Sameş, care m-a lovit pe la spate” spune Costică Donose.

Nicolae Tilihoi spune că finala din ‚’77 a fost începutul Craiovei Maxima şi sfârşitul unei generaţii puternice a Stelei: „Îmi doresc ca în continuare spiritul Craiovei Maxima să fie în iarba acestui stadion şi astfel să reînvie legenda. Implicit mizez pe victoria Universităţii. Merg pe inteligenţa antrenorilor, pe jocul bun arătat de echipă, pe publicul spectator care trebuie să umple până la refuz arena. Regret că din cauza unui individ s-au pierdut 10.000 de suporteri în Bucureşti, 2-3.000 în Gorj, 3-4.000 în Severin şi aşa mai departe. Îmi doresc ca aceşti oameni să revină alături de echipă, să simtă din nou în alb-albastru. Cea mai frumoasă amintire o am din 1977, când am câştigat Cupa României cu o echipă de 19-20 de ani. Şi Steaua avea o trupă faimoasă. Le-am determinat sfârşitul carierei şi tot atunci a început ascensiunea Craiovei Maxima. Aşa aş vrea să stea lucrurile şi acum: un nou început al Universităţii, o confirmare a ultimelor rezultate şi o uşoară decădere a Stelei pentru a redeveni ceea ce am fost“.

Mai sunt bilete doar la peluze

Chiar dacă s-a înregistrat o goană după bilete în primele zile de când acestea au fost scoase la vânzare, ieri, la casele de bilete de la stadion şi la magazinul clubului erau încă la dispoziţia doritorilor aproximativ 3.000 de tichete, însă acestea erau doar la peluze. Biletele se vând şi astăzi, în aceleaşi locaţii, ele costând 5 lei (peluze), 15 lei (tribuna a II-a), 20 de lei (tribuna I) şi 35 de lei (tribuna 0). La ora meciului din seara aceasta se preconizează o temperatură de 3 grade, sunt şanse de precipitaţii, iar vântul va sufla moderat. Fanii promit un spectacol în tribune, cu coregrafii speciale şi aşteaptă un răspuns pe măsură din teren, din partea favoriţilor.

Andrei Păunescu va interpreta „Cântec pentru Oltenia”

Una dintre surprizele pregătite de Universitatea Craiova pentru partida din seara aceasta este prezenţa lui Andrei Păunescu pe arena „Ion Oblemenco”, fiul regretatului Adrian Păunescu urmând să interpreteze imnul „Cântec pentru Oltenia”. Ultima dată când Păunescu junior a cântat pentru Universitatea Craiova a fost la promovarea în liga I din 2006. Ultima prezenţă a lui Adrian Păunescu pe arena din Bănie cu ocazia unui concert a fost la meciul cu Rapid, din 2002, câştigat cu 3-1 de giuleşteni.

Magazinul online se deschide de Moş Nicolae

La un an de la inaugurarea magazinului oficial al Universităţii Craiova, clubul din Bănie îşi lansează şi magazinul online, în ziua de Moş Nicolae, pe 6 decembrie. Pe shop.csuc.ro se pot comanda produse Joma cu însemnele grupării alb-albastre. În premieră în România: shop.csuc.ro este singurul magazin online al unei echipe de fotbal din ţară în care articolele vestimentare şi accesoriile personalizate cu însemnele clubului sunt prezentate de fotbalişti, precum şi de membri ai staff-ului.