Radu Cosma, reprezentat DPRRP : „Tihan Matasarevici a reuşit să promoveze ideea corectă”

0
444

Invitat de onoare la acest eveniment a fost Radu Cosma, consilier la DPRRP, cel care a coordonat aceste proiecte şi care a marcat importanţa inaugurării Centrului şi redacţiei în viziunea unei strategii de păstrare şi continuare tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti. „Este o bucurie pentru mine să particip astăzi la deschiderea Centrului Cultural Românesc din Kladova, mai ales că am fost de la început alături de domnul Matasarevici în ceea ce priveşte creionarea unei idei. Era nevoie să se adune românii într-un loc şi să-şi dea copiii să înveţe limba română, să înveţe obiceiurile, tradiţiile şi istoria românească, dar nu se găseau oameni care să-i strângă pe aceşti români. Pentru că, din experienţă vă spun, mulţi lideri nu numai din Serbia, ci şi din Bulgaria, din Ungaria, din Ucraina, Republica Moldova încearcă să tragă spuza pe turta lor şi să nu coaguleze comunitatea. Ori sensul unui astfel de Centru este tocmai de a aduna. Şi asta a făcut Tihan Matasarevici. A reuşit să-i strângă pe români, cu tact, cu diplomaţie cu toleranţă. A reuşit să promoveze ideea corectă şi anume că noi suntem aici români, în Serbia şi nu suntem altceva decât sunt românii din Mehedinţi sau din Dolj. Eu sunt oltean, iar bunica mea spunea că e rumâncă, pentru că aşa se spunea acolo, dar timpurile au evoluat. Noi nu putem să vorbim limba vlahă, limba pe care o vorbea bunica mea, la Drăgăşani, noi trebuie să învăţăm limba românească. De aceea Departamentul vă va susţine domnule Tihan Matasarevici, în toate demersurile dumneavoastră şi sper ca această bucurie să nu se stopeze din lipsă de fonduri, din lipsă de comunicare cum s-a mai întâmplat cu alte proiecte”, a spus, la rândul său, Radu Cosma.