Fostul ambasador al SUA la Bucureşti (2009-2013), Mark Gittenstein, a scris pentru ediţia Europa a cotidianului Wall Street Journal, rubrica Opinii, un articol intitulat „A chance for listing change in Romania” („O şansă pentru o schimbare de durată în România”), în care formulează unele evaluări după alegerile prezidenţiale, menţionând, între altele, că „România şi întreaga lume au fost uimite de victoria lui Klaus Iohannis”. Mark Gittenstein este un bun cunoscător al realităţilor din ţara noastră şi păstrează încă o influenţă deloc de neluat în seamă la Bucureşti. În opinia sa, Victor Ponta şi Klaus Iohannis trebuie să coabiteze pentru a întări statul de drept, dar mai adaugă că actualul premier este cel care, în vara anului 2012, „a întors ţara de pe marginea prăpastiei”. Respectând lista de recomandări specifice pentru România din partea UE. Lui Victor Ponta, fostul ambasador american la Bucureşti îi mai aduce câteva alinări. Până la un punct, textul din Wall Street Jorunal, interesant dozat, lasă impresia că doar printre rânduri se poate decripta şi altceva, adică administrarea generoasă a unui algocalmin pentru Victor Ponta, marele perdant al prezidenţialelor. În 2011, cu ocazia recepţiei de Ziua Independenţei, Mark Gittenstein afirma despre Mircea Geoană că este cel mai bun prieten pe care SUA îl au la Bucureşti. Un compliment care venea cam târziu. Şi după tot ceea ce a urmat, realmente inoperant. Oricum, mare lucru nu s-a înţeles din această „acoladă”, cum nu se înţelege nici din afirmaţia că alegerile prezidenţiale „reprezintă o schimbare fundamentală în ceea ce priveşte direcţia politicii din România şi, să sperăm, un punct de cotitură spre Occident, statul de drept şi transparenţă”. Cum adică „o schimbare fundamentală”? Au existat semnale, pe mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, de deviere de la axă? A dat Bucureştiul emoţii de posibile derapaje democratice de la înţelegerile convenite? Nu credem că Mark Gittenstein confundă Bucureştiul cu Budapesta, fiindcă dacă „cineva” a iritat Bruxellesul sau Departamentul de Stat al SUA, acela n-a fost decât Viktor Orban, nu Victor Ponta. Turcia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, membră NATO, e situată ceva mai încolo. Asemenea piruete verbale se cheamă ipocrizie. În rest înţelegem altceva: că nu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 2012, ne referim la argumentele invocate, a impacientat, ci posibilitatea unui succesor care, venit pe votul popular, să-i facă neascultători pe pelerinii stângii democrate şi ai liberalilor, aliaţi sub sigla USL. Aceste jalnice platitudini sunt valabile pentru nişte înapoiaţi mintal în politică, dar extrem de inteligenţi în alte domenii. Clişeele cu care operează Mark Gittenstein, emanate de centrul de creaţie «Humanitas – „22”», despre lupta titanică dintre forţele reformatoare, încurajate de UE, FMI, Banca Mondială şi diplomaţii occidentali, şi oligarhi şi baroni, sunt valabile la Kiev, nu la Bucureşti – România nefiind o republică de urgenţă – fiindcă, paradoxal sau nu, DNA-ul a avut eficienţă maximă pe mandatul lui Victor Ponta. Rămâne insuficient decantată şi opinia că Iohannis „a îmbrăţişat pe deplin agenda Monicăi Macovei”, dacă avem în vedere că doar 5% din opţiunile electorale s-au îndreptat spre aceasta la primul tur. În fine, un punct de vedere. La Kiev, premierul Arseni Iatseniuk a cooptat, deunăzi, trei miniştri străini în guvernul său, care au şi primit, marţi, cetăţenie, prin decret al preşedintelui Petro Poroşenko, ceea ce nu s-a mai văzut, vehiculându-se pe culoarele Rada şi numele lui Mikhail Saakhaşvili – fost preşedinte al Georgiei, urmărit de justiţie în ţara sa, exilat în SUA – pentru preluarea conducerii biroului anticorupţie. De voie, de nevoie, coabitarea actualului premier, Victor Ponta, cu noul preşedinte, Klaus Iohannis, va funcţiona o vreme şi în virtutea recomandării lui Mark Gittenstein, dar şi a unor calcule politice interne, în sensul că nici „noul PNL”, plin de poame acre, nu a suportat o reevaluare şi nici actuala coaliţie de guvernare nu a pierdut suportul parlamentar.
