Edilii craioveni promit că o vom duce mult mai bine în această iarnă. Faţă de anii trecuţi, autorităţile îşi propun să deszăpezească şi străduţele din cartiere astfel încât să se circule cu mult mai uşor. Şi toate acestea la jumătate de preţ!
Aleşii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, în cadrul şedinţei ordinare de săptămâna trecută, programul de curăţare şi transport a zăpezii pentru iarna 2012 – 2013. Înainte de vot însă, consilierul PP-DD, Ionel Pană le-a cerut autorităţilor să aibă în vedere şi deszăpezirea străzilor şi aleilor din cartierele Craiovei. „Trebuie să avem în vedere că pe orice străduţă este posibil să aibă loc un eveniment şi atât Salvarea, cât şi cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să pătrundă acolo, tocmai de aceea spun că trebuie să tratăm această problemă ca fiind una prioritară, iar în acest caz prioritate este cetăţeanul”, a declarat consilierul Ionel Pană.
Olguţa: „O să ne felicitaţi!”
În replică, edilul-şef al Băniei, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că activitatea de deszăpezire se va desfăşura în condiţii bune, iar costurile vor fi la jumătate faţă de anul trecut. “Îl asigur pe domnul consilier că am convocat comandamentul pentru deszăpezire şi au fost prevăzute toate materialele de care este nevoie. Suntem în grafic cu pregătirile şi vă asigur că toate costurile vor fi la jumătate faţă de anul trecut, iar deszăpezirea oraşului va fi făcută mult mai bine. Rămâne de văzut după ce trece iarna dacă o să ne criticaţi sau nu, dar sunt de părere că o să ne felicitaţi”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.
Peste 60 de utilaje vor fi închiriate
Ca şi în anii trecuţi, deszăpezirea se va face pe zece sectoare de activitate şi va fi face cu un număr maxim de 99 de utilaje, dintre care 30 de maşini vor fi asigurate de Salubritate SRL Craiova şi restul vor fi închiriate. În programul de acţiune sunt prinse străzile principale, care vor fi deszăpezite în prima etapă, iar în cea de-a doua se va degaja stratul de zăpadă de pe străzile adiacente, de pe alei şi din parcări. Cu prioritate vor fi deszăpezite şi staţiile de autobuz, trotuarele şi trecerile pietonale. Toată zăpada se va ridica de pe străzi şi va fi depozitată pe strada „Lunca Jiului„ şi pe strada „Abatorului”. Pentru combaterea poleiului, autorităţile şi-au propus să-şi asigure şi stocuri mari de materiale antiderapante, şi anume 2.750 de tone de sare, 3.000 de metri cubi de nisip şi 150 de tone de clocură de magneziu.