O aniversare, cum este cea celebrată în aceste zile, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea acestei citadele a învăţământului preuniversitar craiovean, ofera atât un motiv de bilanţ robust, cât şi jalonarea unor noi ţinte, racordate exigenţelor momentului actual şi imediat. O certitudine înainte de toate: Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” rămâne, aşa cum garanta regretatul academician Radu Voinea (1923-2010), fost elev al acestui liceu, o emblematică unitate şcolară, unde „se învaţă carte”. Dincolo de aerul sărbătoresc, firesc unui asemenea jubileu, ceea ce rămâne definitoriu este aura de deplină responsabilitate a unui corp didactic cu vocaţie şi bună croială. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” nu e o pepinieră de genii, dar, cum am mai spus, produce o medie umană cultivată, garantează nu doar strălucirea unor vârfuri (medaliate la olimpiade judeţene, naţionale, internaţionale) ci şi minima civilizaţie mentală a absolvenţilor săi. A termina studiile liceale la „Fraţii Buzeşti” este o bună carte de vizită. Există fireşte şi câteva explicaţii la menţinerea actualului blazon şi una dintre ele este numărul mic de directori, care s-au perindat la conducerea acestei „citadele” după 1990: Gheorghe Dragolici, Zamfirică Petrescu, Carmen Lucia Ştefănescu şi, de dată recentă, Ileana Didu, care a preluat o ştafetă a rigorii desăvârşite, în ceea ce priveşte eficienţa pedagogică. Şi nu numai. Există o bună… cancelarie, în care respiră încă aerul înaintaşilor. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” are propria sa istorie, încărcată în izbânzi de referinţă, deşi le-am putea numi fabuloase. Este, cum spuneam nu doar o şcoală bună în care se resimte autoritatea şi competenţa, este prin deschiderea sa, chiar enciclopedică, apogeul legitim al unui proces formativ. Cu dascăli de reală ţinută (141 la număr), Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” se aliniază celor mai bune unităţi similare de învăţământ liceal din ţară, prin performaneţele elevilor săi, într-o multitudine de domenii. Ce s-ar mai putea spune? Poate doar faptul că trebuie să ne bucure existenţa unei asemenea emblematice unităţi de învăţământ în Cetatea Băniei, aptă să menţină o tradiţie nobilă, printr-o desăvârşită responsabilitate a slujitorilor ei. În nişte momente, în care şcoala românească se confruntă cu destule incertitudini, dovada cea mai clară fiind numărul exagerat de miniştri ai Educaţiei care s-au perindat, de-a lungul anilor, fiecare dintre ei nepropunând altceva… decât o nouă lege a Educaţiei.
